Conducerea Partidului Democrat Liberal prinde contur, cu Adriean Videanu in postura celui de-al doilea prim-vicepresedinte. Democratul Vasile Blaga va detine functia de secretar general, iar liberal-democratul Gheorghe Flutur va fi desemnat secretar general adjunct, transmite NewsIn.
In cadrul reuniunii de joi a PD-PLD, cele doua parti au ajuns la o intelegere in ceea ce priveste numele noului partid, care va ramane totusi, Partidul Democrat Liberar, arata surse participante la intalnire.
In pus, noua formatiune va fi condusa de un Birou Permanent alcatuit din 29 de membri. De asemenea, potrivit intelegerii, Flutur si Blaga vor gestiona chestiunile legate de statutul partidului, Videanu si Stolojan se vor ocupa de aspectele legate de program, iar Valeriu Stoica de problemele de ordin juridic.
Liderii PD si PLD s-au intalnit joi, la sediul organizatiei PD Bucuresti, pentru a stabili echipele de negociere care se vor ocupa de statutul si programul partidului ce va rezulta in urma fuziunii, dupa ce miercuri seara democratii au avut o discutie si cu presedintele Basescu.
Surse democrate au declarat ca miercuri seara democratii au avut o intalnire cu liderii PLD, la un restaurant din Capitala, urmata de o discutie cu presedintele Traian Basescu. Potrivit surselor citate, seful statului le-ar fi transmis democratilor sa nu mai iasa public cu declaratii critice la adresa proiectului fuziunii, referindu-se la pozitia vicepresedintelui Sroin Frunzaverde.
Pe de alta parte, Basescu le-ar fi spus liderilor PD ca se bucura ca au inteles importanta proiectului fuziunii si au trecut la punerea lui in practica.
Surse participante la discutii au relatat ca Basescu si-a facut aparitia la restaurnat dupa ce liderii PLD Theodor Stolojan, Gheorghe Flutur, Raluca Turcan, Cristian Boureanu si Florin Popescu au plecat,