In cadrul modulului de dans al Festivalului National de Teatru de anul acesta, Centrul National al Dansului a avut-o ca invitata pe coregrafa si dansatoarea portugheza Vera Mantero care, doua seri la rind, a prezentat in Sala Ronda a Centrului doua solo-uri celebre in perimetrul dansului contemporan international: one mysterious Thing, said e.e. cummings si Perhaps she could dance first and think afterwards.
Primul solo a facut istorie si datorita interpretarilor si vizibilitatii teoretice pe care i le-a conferit pe plan international unul dintre cel mai importanti teoreticieni ai dansului, André Lepecki.
La intilnirea pe care Vera Mantero a avut-o cu publicul la Libraria Carturesti, ii marturiseam cit de greu a fost pentru mine sa „sterg“ interpretarea oferita de Lepecki, pentru a putea privi solo-ul cu o atitudine inocenta, neinfluentata de interpretari cunoscute anterior. Intrebind-o pe Vera Mantero in ce masura isi regaseste propriile sensuri in scrierile lui André Lepecki, coregrafa portugheza mi-a raspuns ca viziunea acestuia este desigur una dintre posibilele perspective, dar ceea ce se petrece in acest solo inspirat de Josephine Baker reprezinta mult mai mult. Lepecki a incercat sa „citeasca“ solo-ul Verei Mantero, a carui premiera a avut loc in 1996, ca pe un produs cultural specific contextului istoric al Portugaliei, dupa caderea colonialismului.
Personajul Verei Mantero este, din aceasta perspectiva, asumarea identitatii colonialului de culoare intr-un trup alb, specific celui care domina pe scena istoriei. Gasim in aceasta fiinta, in care se sintetizeaza doua entitati din lumi ireconciliabile, aspecte care apartin ambelor lumi, dar care nu par deloc „lipite“ sau configurate intr-un puzzle fortat. Explicatia ar putea fi data tocmai de ceea ce afirma chiar Vera Mantero: „Nu e prima data cind creez un solo pentru cineva anum
