Mesajul a fost trimis. Multumesc!

6% din PIB pentru educaţie

Publicat in GAZETA de SUD, joi 6 decembrie 2007 ·

Traian Băsescu roagă forţele politice să încheie un pact pentru educaţie, în care să stabilească direcţiile acestui domeniu.

Schimbările structurale în educaţie ar trebui să aibă loc până în 2013, a mai menţionat preşedintele, arătând că anul 2014, cel al unui nou buget UE, ar trebui să găsească România cu un sistem de educaţie „reconfigurat“.

Şeful statului a susţinut, la un simpozion organizat ieri de parlament, că bugetul anual al educaţiei ar trebui să fie, în perioada 2008 - 2013, de cel puţin 6% din PIB, iar cel al cercetării ar trebui separat de acesta şi ar trebui să primească minimum 1% din PIB.

Acestea reprezintă însă doar „alocări minimale, dacă vrem o Românie competitivă“. „N-am vrut ca aceste cifre să fie interpretate demagogic, de aceea am spus 6% pentru educaţie şi 1% pentru cercetare. În realitate, la nivelul UE se vorbeşte că în următorii patru - cinci ani statele membre care-şi permit să meargă până la alocarea de 8-9-10% din PIB“, a explicat şeful statului.

Preşedintele a spus că educaţia trebuie să fie „o îngrijorare reală“.

„Să ştiţi că nu am realizat-o până când nu am văzut cum se abordează problema în Consiliul European. Şi eu mă amăgeam cu ideea că aveam multe facultăţi şi, când am văzut cât de departe este abordarea noastră de cea a ţărilor ce au o tehnologie de 20 de ori mai dezvoltată decât a noastră, m-am speriat pur şi simplu“, a mărturisit Băsescu. Traian Băsescu roagă forţele politice să încheie un pact pentru educaţie, în care să stabilească direcţiile acestui domeniu.

Schimbările structurale în educaţie ar trebui să aibă loc până în 2013, a mai menţionat preşedintele, arătând că anul 2014, cel al unui nou buget UE, ar trebui să găsească România cu un sistem de educaţie „reconfigurat“.

Şeful statului a susţinut, la un simpozion organizat ieri de parlament, că bugetul anual al educaţiei ar trebui să fi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili calendarul alegerilor

Mediafax acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum o ora
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay pentru Fundaţia SIDA

News.ro acum o ora
Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay. Deşi nu este vorba de ţinute de scenă, cele aproximativ 250 de articole reprezintă stilul extrovertit pentru care este cunoscut. Colecţia include un număr semnificativ de cămăşi cu imprimeuri colorat

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Scandal în BOR. Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol. Victimele, elevi ai Seminarului Teologic

Adevarul acum o ora
Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol. Acesta a fost pus sub acuzare în urma dezvăluirilor făcute de jurnaliștii Diana Oncioiu și Ovidiu Vanghele, relatează HotNews.

Biden apreciază, la un restaurant în Georgia, că a ”ieşit bine” din prima dezbatere cu Trump. Este ”dur să dezbaţi cu un mincinos”

News.ro acum 38 minute
Preşedintele Statelor Unite Joe Biden, care candidează la al doilea mandat în alegerile prezidenţiale din noiembrie, consideră că a ”ieşit din bine” din dezbaterea sa cu fostul preşedinte Donald Trump, în pofida faptului că reacţiile faţă de prestaţ

Ce se întâmplă dacă Joe Biden sau Donald Trump se retrag din cursa prezidenţială? Partidele Democrat şi Republican au reguli de contingenţă, dar competiţia pentru Casa Albă ar putea deveni complicată

Ziarul Financiar acum o ora
Democraţii de top i-au cerut lui Joe Biden să renunţe la candidatura sa pentru realegere, după ce prestaţia sa ezitantă în dezbaterea prezidenţială cu Donald Trump a reaprins îngrijorările cu privire la vârsta preşedintelui în vârstă de 81 de ani şi

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Câștig în instanţă pentru Primăria Timișoara în procesul vizând administrarea a două cimitire

Timpolis acum 28 minute
Sursă foto: Horticultura Primăria Timișoara a câștigat în primă instanță, la Tribunalul Timiș, procesul prin care societatea Darius & Alex SRL a atacat hotărârile de consiliu local care vizează preluarea de către Horticultura, pe o perioadă de cinci

LIVE UPDATE Dezbatere Donald Trump vs. Joe Biden. WSJ: Biden a avut o prestaţie nesigură/ Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al Treilea Război Mondial

Mediafax acum 4 ore
Joe Biden şi Donald Trump s-au aflat faţă în faţă în Atlanta, Georgia, în prima dezbatere televizată a alegerilor prezidenţiale americane din 2024. Dezbaterea a reprezentat o oportunitate pentru ambii candidaţi de a încerca să convingă alegătorii in

Vremea

București
acum

25°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

28°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

21°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°