Rămâneţi, ca să zic aşa, şi de aici vi se şi trage, cred, tot îndemnul sufletesc spre literatură, fiul cumplitei secete din 1946, şi al }ării de Sus părăduite de acea secetă. Fiul efectelor ei dramatice asupra psihicului omenesc în anii ce i-au urmat. Dacă disperarea mocnită, sărăcia, foametea au coincis cu cealaltă calamitate, schimbarea de regim, cu atrocităţile şi ticăloşiile ei, pe termen lung, pe acest fond al instalării comunismului la noi, ce vină i se mai poate găsi eroului dvs. din proza intitulată Exerciţii de aritmetică pe o frunză de brusture, pentru imaginaţia care i se dezvoltă monstruos şi rămâne pentru totdeauna cu ea? Nu-mi dă mâna însă să-mi refuz cu totul bănuiala că autorul de astăzi nu este dominat de instinctele şi mentalul eroului său care-şi aminteşte şi mărturiseşte mai târziu, obsedant, că pe la 12 ani a încetat să mai creadă în Dumnezeu. El exagerează, fireşte, căci la acea vârstă nu se poate vorbi de credinţă, ci doar de frică în faţa unei instanţe morale supreme care l-ar fi oprit întrucâtva să crească stihinic, bântuit de resentimentele şi veninul strânse înlăuntrul său, cu neputinţă de dat în vileag. O asemenea mărturisire îl pune pe autorul care sunteţi într-o dificultate reală de a face faţă cu bine curiozităţii celui care vă citeşte cu atenţie, de a explica opţiunea necredinţei, în puţine cuvinte, într-o relatare de doar două pagini. Un om cu frica lui Dumnezeu v-ar întreba, ca şi mine de altfel, ce rău v-a făcut El de v-aţi înverşunat pe viaţă împotriva Lui? Şi ce bine, ce dorinţă a refuzat tot El să v-o împlinească, ca să vă convingeţi apăsat şi definitiv, căutând cu lumânarea un răspuns convenabil, o justificare a negării existenţei Lui? Trufia dvs. atinge cote periculoase ridiculizându-i pe cei ce cred, privindu-i de undeva de foarte sus ca pe "puhoaie de proşti". Ce dacă mi-aţi dat semne că aveţi talent de prozator, dacă v-