Franta sustine punctul de vedere al Romaniei privind mentinerea platilor directe la hectar pentru agricultori, in cadrul dezbaterii pentru reformarea politcii agricole comune (PAC) a Uniunii Europene, potrivit ministrului francez al Agriculturii si Pescuitului Michel Barnier.
Franta sustine pozitia Romaniei de mentinere a platilor la hectar pentru agricultori
Comisia Europeana a prezentat pe 20 noiembrie o serie de masuri pentru reformarea politicii agricole comune, care includ decuplarea sprijinului acordat agricultorilor de productie, eliminarea mecanismelor de interventie si simplificarea procedurilor administrative, informeaza Mediafax.
"Colegii francezi au inteles ca atata timp cat avem acest sistem de plata la hectar ar fi inutil sa il modificam in 2011 sau 2012, atata timp cat incepand cu 2014 probabil se va adapta la nivelul UE acest model. Cred ca o sa putem avea sustinere din partea Frantei pe acest punct", a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ministrul roman al Agriculturii, Dacian Ciolos.
Mai multe stiri pe
Franta sustine punctul de vedere al Romaniei privind mentinerea platilor directe la hectar pentru agricultori, in cadrul dezbaterii pentru reformarea politcii agricole comune (PAC) a Uniunii Europene, potrivit ministrului francez al Agriculturii si Pescuitului Michel Barnier.
Franta sustine pozitia Romaniei de mentinere a platilor la hectar pentru agricultori
Comisia Europeana a prezentat pe 20 noiembrie o serie de masuri pentru reformarea politicii agricole comune, care includ decuplarea sprijinului acordat agricultorilor de productie, eliminarea mecanismelor de interventie si simplificarea procedurilor administrative, informeaza Mediafax.
"Colegii francezi au inteles ca atata timp cat avem acest sistem de plata la hectar ar fi inutil sa il modific