Atitia comentatori si-au perforat ulcerul, pina la jonctiunea cu rictusul peltic al lui Cristoiu. Nu era nevoie. Proaspatul Partid Democrat Liberal e o cunostinta veche a alegatorilor.

Cine a auzit de Alianta D.A. si de sinuciderea ei programata, de Tariceanu motociclistul din atasul lui Patriciu, de ciolanul domnesc al lui Remesh von Kaltabosch, de Cioroianu Mare Bei al Desertului, de Chiuariu, nu juristul, ci economistul, sub care pretul functiei publice a crescut la 50.000 de euro per procuror-sef, de chiriile cuvenite parlamentarilor din partea poporului admirator al caselor si cuiburilor de zbenguiala bucurestene ale acelorasi parlamentari, cine a auzit de aceste fapte de pierzanie romaneasca a auzit si de PDL.

Problema nu e, deci, noutatea de meteorit a acestui partid care nu face decit sa retina nucleul epurat al Aliantei D.A. si aduna oameni care si-au aratat cartea si se intilnesc in valori, de trei ani. Problema e ignoranta simulata a celor care incearca sa se arate socati de lipsa de potrivire a partilor si de rostogolirea presului de partid prezidential. De unde si pina unde atitia nervi calcinati in fata unei apropieri previzibile? Era de banuit ca inocenta s-a dus, mistuita de carnajele anti-realitatii politicii romanesti: PNL in bratele PSD - principalul partid de guvernare din opozitie, cu baza in votul parlamentar reunit al PRM si UDMR, la semnalul Grupului Iliescu, remis autoritatilor de ambasadorul plenipotentiar Hrebenciuc. In fata acestor coliziuni feroviare de doctrina nu s-a cutremurat spiritul civic al comentatorilor? Si ce trebuia sa faca „factiunea pro-prezidentiala“? Desigur, sa lase trupa de pe versantul Tariceanu sa construiasca un megapartid fara nume (PSDNL, nu va tenteaza?) cu filiale in toate tribunalele si televiziunile, stapin peste toate voturile si majoritatile.

Ce e in afara norului toxic n-are voie s