17 persoane judecate intr-un caz de coruptie in fotbal in Polonia au fost condamnate joi la pedepse de detentie cu suspendare de la trei la sapte ani de catre un tribunal de la Wroclaw (sud-vest), a anuntat agentia PAP, citata de AFP.
"Sper ca verdictul pronuntat astazi, relativ bland avand in vedere regretele acuzatilor, ii va incuraja si pe altii sa isi marturiseasca faptele", a declarat judecatorul Marek Poteralski, citat de PAP.
Acuzatii - arbitri, suporteri si membri ai Federatiei Poloneze de Fotbal (PZPN) - au pledat toti vinovati. Potrivit deciziei judecatorului, ei trebuie sa inapoieze banii primiti ca mita pentru meciurile aranjate.
In cadrul unei ample anchete anticoruptie in mediile fotbalistice poloneze, peste 60 de persoane, printre care arbitri si un membru al conducerii Federatiei, au fost arestati in ultimii doi ani.
Ministrul sporturilor a suspendat temporar, la inceputul anului, conducerea Federatiei pentru ineficienta sa in combaterea fraudelor. Conducerea Federatiei a fost insa reabilitata in functie in urma insistentelor Federatiei Internationale de Fotbal.
Federatia poloneza a retrogradat deja pentru blaturi doua cluburi din Divizia I, Arka Gdynia si Gornik Leczna, care au fost trimise in Divizia a II-a, respectiv a III-a.
Retrogradarea a fost insotita de o penalizare de cinci puncte pentru Arka Gdynia, care a recunoscut blaturile, si de 10 puncte pentru Gornik Leczna, a carui conducere a sustinut ca este nevinovata.
Cluburile au primit si amenzi de 270.000 zloti (75.000 euro) pentru Gornik si 200.000 zloti (55.560 euro) pentru Arka.
Alte doua cluburi din Divizia a II-a, KSZO Ostrowiec si Gornik Polkowice, au fost retrogradate din acelasi motiv.
17 persoane judecate intr-un caz de coruptie in fotbal in Polonia au fost condamnate joi la ped