Până în a doua jumătate a secolului al XX-lea Africa neagră sau, cum mai este denumită, sud-sahariană, a fost un continent foarte puţin cunoscut la noi, doar prin filme şi scrieri ale exploratorilor şi colonialiştilor străini care urmăreau senzaţionalul, exoticul frapant şi aspectele unei colectivităţi umane ne-evoluate, nu întotdeauna conforme cu realitatea. Prin eliberarea din condiţia de colonii supuse unor puteri străine, îndeosebi franceze şi engleze, ţările din Africa neagră şi-au dobândit identitatea statală şi au ocupat locul cuvenit în complexul omenirii, putând astfel să se afirme şi pe plan spiritual, îndeosebi al creativităţii literare, începând să devină cunoscută şi la noi, la adevăratele ei valenţe. Să ne amintim că opera scriitorului senegalez Léopold Sédar Senghor, ales printre nemuritorii Academiei Franceze, în 1983, a încântat şi pe cititorii români prin excelentele tălmăciri ale poetului Radu Cârneci. încercări de a releva în mod obiectiv adevărul despre Africa Neagră au făcut şi puţinii călători români, cum atestă mărturiile cuprinse în volumele Călători şi exploratori români pe meleaguri îndepărtate de V. Hilt (1972), Români pe şapte continente de V. Tebeica (1975), Călători români în Africa de Mircea Anghelescu (1983) şi Inventarea Africii negre de Simona Corlan Ioan (2001). Aceste detalii, şi încă multe altele, le aflăm din interesantul volum al lui Constantin Carbarău, Literatura Africii negre, apărut recent la Editura Domino. Noul volum, bazat pe propria experienţă a lui Constantin Carbarău, din bogata sa activitate în domeniul relaţiilor externe şi culturale ale României cu ţările din această îndepărtată zonă geografică, precum şi pe o temeinică şi impresionantă documentare, este alcătuit, mai întâi, dintr-un studiu amplu oferindu-ne apoi o sugestivă antologie din proza negro-africană, "de la basm la roman", cum se subintitulează volu