Prin remarcabilul ei debut - O istorie "glorioasă". Dosarul protocronismului românesc - Alexandra Tomiţă dinamitează câteva mituri culturale majore şi reinstaurează un altul, firav, poate cel mai puţin pernicios: acela al adevăratei surprize editoriale. Dacă despre monstruoasele exagerări pseudoştiinţifice din deceniile opt şi nouă şi despre utopiile naţionaliste ale lui Nicolae Ceauşescu aveam cu toţii, de bine-de rău, o minimă informaţie (deşi destul de distorsionată, orală şi mai degrabă nesistematică), despre autoarea consistentului studiu apărut la Cartea Românească nu se ştia, până acum, mai nimic. Nici din publicistică, nici din zvonuri, nici din presupuneri. Absolventă a Facultăţii de Studii Europene din Cluj şi a masteratului de Studii Europene Comparate, angajată în sectorul privat, Alexandra Tomiţă nu beneficia măcar de vreo aureolă literară ce ar fi putut-o înscrie în cursă. Un debut integral, aşadar, lipsit de impurităţile aşteptării sau de aluviunile faptului - pe cât se poate - prevăzut. Nu suspansul, ci surpriza e legitatea primordială pusă în ecuaţia extinsă a cărţii.

Dincolo de dosarul propriu-zis, complet alcătuit şi perfect nuanţat, care încadrează ierarhic toţi actorii şi toţi figuranţii întâmplători ai disputei ideologice iniţiate de Edgar Papu în 1973, dincolo de analizele pertinente ale unor mostre de text din gazetele timpului, dincolo de segmentarea unor abuzuri de interpretare (cum ar fi acela, celebru deja, care-l aşază pe Eminescu în nobila ascendenţă a lui Einstein), Alexandra Tomiţă înlătură, asumat, perdelele artificiale ale inocenţei de pe o mişcare maculată - ideologic - până în viscere. Dintr-o aparentă doctrină ştiinţifică naivă şi plină de hibe, protocronismul se revelează brusc drept o certă comandă politică. A vedea în orice fenomen românesc un precursorat şi a face din asta un argument temeinic e, de bună seamă, o mare co