Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Jucării" pentru milionari la Luxury Show

Publicat in Adevarul, vineri 7 decembrie 2007 ·

Expoziţia de produse de lux de la Romexpo i-a costat pe organizatori 500.000 de euro Coliere cu diamante, iahturi, haine, mobilă şi maşini poleite cu aur a căror valoare se ridică la 60

Expoziţia de produse de lux de la Romexpo i-a costat pe organizatori 500.000 de euro

Coliere cu diamante, iahturi, haine, mobilă şi maşini poleite cu aur a căror valoare se ridică la 60 milioane de euro pot fi văzute şi, după caz, cumpărate la cea de-a doua ediţie a "Luxury Show", de la Romexpo. Deschis oficial, ieri, târgul de obiecte de lux se va încheia duminică cu un spectacol de cabaret.

Este sigur că în România trăiesc cel puţin 300 de milionari în valută şi numai în Capitală, anul trecut, existau 3.000 de persoane cu venituri de peste 8.000 de euro pe lună.

Astfel că nu este de mirare că, la prima ediţie a "Luxury Show", din 2006, au fost vândute obiecte în valoare de cinci milioane de euro. Iar anul acesta, produsele expuse, păzite de 100 de agenţi de securitate şi 12 câini ciobăneşti, costă nu mai puţin de 60 milioane de euro, dublu faţă de 2006.

O cruce de 7.000 de euro pentru Gigi Becali

Dacă la ediţia precedentă cel mai scump obiect expus a fost un iaht Azimuth, acum vedeta este un set de bijuterii încrustat cu diamante de 23 de carate, semnat Oana Mizil. Preţul valorosului obiect se ridică la 1.480.000 de euro.

Însă bijuteriile au fost deja vândute familiei regale a Qatarului. Cei care tânjeau după un colier cu diamante se pot consola cu un alt set de bijuterii încrustat cu safire şi diamante, semnat tot Oana Mizil, a cărui valoare ajunge la 980.000 de euro. Acesta din urmă este dorit de soţia unui om de afaceri a cărui identitate se doreşte a fi anonimă.

Pentru 900.000 de euro, TVA inclus, iubitorii de navigaţie cu conturi grase în bancă pot cumpăra un iaht Azimuth 43S, importat de compania Neptun Yacht. Ambarcaţiune

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°