Moş Nicolae a adus cadouri pentru aproape toţi edilii Iaşiului care şi-au serbat, ieri, ziua numelui.
Pentru prefectul interimar, Nicuşor Păduraru, ziua a fost o zi plină de felicitări. El a primit multe flori şi urări de bine de la colegii de serviciu şi a avut o întâlnire cu copii de la Fundaţia “Alături de voi”.
„La mine moşul a venit cu multe sărutări de la colege şi ceva dulciuri. Nu voi face nicio ieşire, căci seara mi-o voi petrece alături de familie”, a spus prefectul Nicuşor Păduraru.
În schimb, senatorul independent Neculai Apostol nu a avut parte de prea multă bucurie, deoarece a făcut pneumonie. „Am început tratamentul, dar nu mă simt deloc bine, aşa că voi sta acasă”, ne-a spus senatorul.
Surprize de la fini
Neculai Ivanciu, de 51 de ani, şi-a împărţit ziua între urările colegilor şi familie, pentru că inspectorul de la Direcţia Sanitar Veterinară Iaşi are numai puţin de 30 de fini.
„Vor veni în vizită cel puţin jumătate din ei, aşa că mă aştept la surprize mari. În fiecare an îmi pregătesc câte o farsă”, a spus Neculai Ivanciu.
Inspectorul ieşean spune că Moş Nicolae i-a adus ce-şi dorea cel mai mult: sănătate şi prieteni în jurul său. „Mi-am făcut recent analizele şi medicii mi-au zis că rezultatele mele seamănă cu cele ale unui prunc”, s-a amuzat Ivanciu.