Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câteva mii de vizitatori la inaugurarea Jiul Shopping Center

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 7 decembrie 2007 ·

Deschiderea primului complex comercial din Valea Jiului a adunat ieri-dimineaţă câteva mii de oameni dornici să vadă cum arată Jiul Shopping Center din Petroşani. Sursa: Foto: Marius Mitrache

Imediat după deschiderea porţilor, complexul comercial a devenit un furnicar, iar scările rulante au fost de departe cea mai mare ciudăţenie văzută de bătrânii din Petroşani.

„Au inventat şi străinii aştia numai nebunii. Scara asta la care i se mişcă treptele este nemaipomenită. Ar fi bună şi la bloc, că e mai sigură decât liftul“, spune Maria Dumitra, în vârstă de 67 de ani. Dacă bătrânii aveau emoţii să urce şi să coboare cu scările rulante, copiii erau cei mai încântaţi de faptul că puteau să se plimbe pe scările rulante. Unii dintre ei nici nu aveau răbdare să aştepte ca părinţii să-şi termine cumpărăturile. „Sunt aceleaşi preţuri ca peste tot în ţară. Sunt produse de firmă, iar aici chiar era nevoie de astfel de magazine“, consideră Marcel Popescu.

Unul dintre cele mai căutate magazine din Jiul Shopping Center a fost supermarketul Spar, de unde majoritatea vizitatorilor au plecat cu cel puţin un produs cumpărat. La polul opus s-a situat magazinul Diverta, de la etajul întâi, care a avut cei mai puţin clienţi.

Nici cafeneaua amenajată la parterul complexului nu a dus lipsă de clienţi, toate mesele fiind arhipline mai tot timpul. „În sfârşit avem un loc unde putem să facem cumpărături într-un mod civilizat, dar şi să ne întâlnim la o cafea cu prietenii“, mărturiseşte George Ivan.

Complexul comercial Jiul Shopping Center, inaugurat ieri la Petroşani, a costat aproape 3 milioane de euro şi este o investiţie a grupului de firme Quasar. Complexul se află chiar în Centrul Civic al Petroşaniului şi este format din parter şi trei niveluri. Ultimul etaj însă va fi deschis abia în cursul anului viitor. Jiul Shopping Cent

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, după ce premierul Ciolacu a trimis emisari în SUA: Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură? Uzurpă atribuţiunile preşedintelui

HotNews acum 8 ore
Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în Statele Unite, pentru că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte. În plus, afirmă Băses

Superliga – play-off: Rapid a învins Dinamo cu 1-0

News.ro acum 8 ore
Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Ambele echipe s-au prezentat pe Arena Naţională având foarte mulţi absenţi. Rapidul a început mai bin

UE pregătește prima ripostă la taxele impuse de Trump. Contramăsuri de 28 de miliarde de dolari față de importurile din SUA

Ziare.com acum 13 ore
Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele

Val de frig arctic în plină primăvară, în Europa. Care este explicația fenomenului

Mediafax acum 9 ore
Specialiștii meteorologi spun că acest episod este provocat de un complex de factori atmosferici, inclusiv ruperea vortexului polar și formarea unui anticiclon de blocare deasupra Oceanului Atlantic, scrie Il Messaggero. Conform analizelor meteorolo

Tenis: Irina Bara a pierdut finala de dublu la Bogota

News.ro acum 10 ore
Perechea Irina Bara/Laura Pigossi (România/Brazilia) a pierdut, duminică, finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Bogota. Românca şi colega sa au fost învinse de echipa spaniolă favorită 1 Cristina Bucsa/Sara Sorribes

Marius Tucă Show începe luni, 7 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei – Peste 2.400 de consumatori de energie, nealimentaţi / Ministrul Energiei anunţă creşteri ale consumului de energie şi gaze, dar nu se aşteaptă la probleme

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Bursuja, a convocat, duminică, Comandamentul energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei, care se manifestă prin temperaturi extrem de scăzute, vânt puternic şi ninsori. Duminică seară, peste 2.400 de consumatori

Oficialii Aeroportului Sibiu, despre vreme: Astăzi a fost ca pe Netflix - episod nou la fiecare oră

News.ro acum 10 ore
Oficialii Aeroportului Sibiu vorbesc, duminică seară, despre un ”maraton meteo”, referindu-se la vremea extrem de schimbătoare – de la o oră la alta în Sibiu a fost lapoviţă, ninsoare, soare şi 13 grade Celsius, sau ploaie. ”Astăzi a fost ca pe Netf

Situaţie inedită la un meci de rugby din Champions Cup: Un paraşutist a rămas agăţat de acoperişul stadionului - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Un meci de rugby din Champions Cup, dintre Toulouse şi Sale, a început cu aproximativ o jumătate de oră întârziere, duminică, după ce un paraşutist care făcea o demonstraţie înainte de partidă a rămas agăţat de acoperişul stadionului din Toulouse, r

GALERIE FOTO Marius Șumudică, în lacrimi la derby-ul dintre Rapid și Dinamo » Ce l-a emoționat pe tehnicianul giuleștenilor

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Marius Șumudică, antrenorul de la Rapid, a fost surprins de către reporterii Gazetei Sporturilor în lacrimi la cu Dinamo, din etapa a treia din play-off.

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°