Principalele piscuri de inteligenţă ale faimoasei "generaţii '80" sunt, alături de Gheorghe Iova, Ioan Buduca şi Dan Arsenie. O astfel de afirmaţie s-ar putea să-i şocheze pe criticii generaţiei 2000. Pentru că nici Ioan Buduca, nici Dan Arsenie (rareori, Gheoghe Iova) nu sunt invocaţi astăzi în bilanţurile literare privind începuturile postmodernismului românesc (faza textualistă). Dan Arsenie a emigrat imediat după schimbarea de regim din decembrie 1989 şi de ani buni nu se mai ştie aproape nimic despre el. Vechii prieteni şi cunoscătorii îi întrezăresc, nostalgic, prezenţa, în dialogurile filosofice ale lui Mihai Şora, sub iniţialele D(evotatul) A(mic). Ioan Buduca este, de vreo 30 de ani, unul dintre stâlpii boemei literare bucureştene. Între timp s-au modificat locaţiile (de la Casa Monteoru, la Muzeul Literaturii Române), chelnăriţele au făcut schimbul de generaţii (Lili i-a luat locul lui Tanti Miţi), anturajul nu mai e chiar acelaşi (Virgil Mazilescu, Mariana Marin, Radu G. }eposu au trecut în altă lume, George }âra, Petre Stoica, Ioana Crăciunescu s-au mutat din Bucureşti, alţii şi-au schimbat modul de viaţă, a rămas însă Ioan Groşan, au apărut chipuri noi), dar el a rămas în capul mesei şi continuă să lase cu gura căscată noi şi noi generaţii de aspiranţi la boemă, prin sofismele sale inimitabile, amoralismul delicat-pervers, scenariile revelatorii, ironia ucigătoare, interpretările fanteziste, răspunsurile din zona paranormalului, strategiile de bătrân seducător, buna dispoziţie continuă. La 55 de ani împliniţi, Ioan Buduca îi maimuţăreşte încă pe burghezi (ca într-o şansonetă a lui Jacques Brel - Les bourgeois sont commes des cochons), chiar dacă până la această vârstă ar fi trebuit să devină, la rândul lui, unul dintre ei.

În anii '80, orice pariu privind viitorul scriitorilor din noua generaţie îl cuprindea, obligatoriu, pe Ioan Buduca. Criti