Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manager, nu Patriarh

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 7 decembrie 2007 ·

Interviurile date în ultimul timp de Patriarhul României, Daniel, mă surprind prin câteva note discordante faţă de alte voci de feţe bisericeşti auzite până acum: 1) Toţi cei înscrişi sub genericul de feţe bisericeşti m-au impresionat până acum prin ceva din vocea lor. Ceva greu de definit, dar care mă făcea pe mine să cred - profan, cum sunt - că dă expresie altei lumi. Era poate o dulceaţă a vocii, a vorbelor. Era poate o bunătate exemplară. Era poate o înţelepciune în stare să impresioneze. Noul Patriarh n-are nimic din toate acestea. O voce banală, ba chiar cu unele accente metalice, pe care cu greu o presupun vindecând prin cuvânt rănile sufleteşti ale celui venit la biserică. 2) Duhovnicii, preoţii, mitropoliţii, chiar şi cei de la Cancelaria Patriarhiei îmi transmiteau un anume fior. Indiferent de subiect, simţeam că acela care vorbeşte aparţine altei lumi decât a mea: lumea celor care cred şi, mai mult, lumea celor inspiraţi de Dumnezeu. Preafericitul Daniel n-are fior, n-are zbor, nu lasă impresia că dincolo de spusele sale e o taină care-mi scapă mie, muritor de rând. 3) Nimeni nu pretinde unei înalte feţe bisericeşti să vorbească precum în Sfânta Scriptură. Totuşi, Biserica, mai mult decât alte instituţii ale societăţii moderne, are un limbaj al său propriu, în care traduce automat lucrurile exprimate în limbajul civil. Noul Patriarh mă şochează pur şi simplu. Desigur, subiectele propuse de întrebările reporterilor cer referiri la domenii ale lumii profane: partide politice, administraţia locală. Preafericitul Daniel se expune exclusiv într-un limbaj pe care, fie şi cu o anume bunăvoinţă, l-aş numi de analist al Bisericii. Fireşte, ideile sale sunt interesante şi dau curs unui Patriarh tânăr, hotărât să ia şi să rezolve corul de probleme lăsate de Teoctist. Numai că aceste idei sunt formulate într-un limbaj de manager şi nu de Om al lui Dumnezeu. De la o S

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 18 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°