Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olympiakos se interesează de Dică şi de Neşu

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 7 decembrie 2007 ·

Presa elenă a anunţat că directorul tehnic al echipei Olympiakos Pireu, sârbul Ilia Ivici, i-a urmărit pe jucătorii Nicolae Dică (foto stânga) şi Mihai Neşu la meciul pe care Steaua l-a disputat, la începutul săptămânii, împotriva formaţiei Gloria Bistriţa. Conform ziariştilor greci, Ivici ar fi discutat deja cu un agent de jucători despre Dică, Neşu şi alţi trei sau patru fotbalişti, dar şi despre atacantul argentinian al formaţiei CFR Cluj, Christian Fabbiani.

Numele lui Dică a mai fost asociat cu grecii de la Olympiakos Pireu în acest sezon. Atât finanţatorul de la FC Steaua, cât şi Dică au lăsat să se înţeleagă că în iarnă jucătorul ar urma să părăsească formaţia din bulevardul Ghencea.

Cotidianul elen Ethnosport scris că, în timpul vizitei la Bucureşti, Ivici s-a interesat şi de situaţia jucătorilor Adrian Cristea (Dinamo) şi Florentin Petre (ŢSKA Sofia).

„Pe lângă Nicolae Dică de la Steaua, Olympiakos este interesată şi de Florentin Petre şi Adrian Cristea. Petre este un internaţional energic şi a fost pe placul lui Ivici, care l-a văzut în meciul cu Albania, iar Cristea poate juca pentru Olympiakos dacă se va califica mai departe în Liga Campionilor“, a scris Ethnosport.

Agenţia Sportnet a notat că, pe lângă jucătorii menţionaţi, clubul grec este interesat şi de steliştii Ovidiu Petre şi Bănel Nicoliţă.

„Petre joacă la mijloc, dar are şi simţul porţii, fiind considerat soluţia ideală, dacă excludem clauza de reziliere piperată de un milion de euro. Steaua nu este dispusă să se despartă chiar aşa uşor de Dică, lucru dovedit când a refuzat oferte de la Olympique Marseille şi Dinamo Kiev de cinci milioane de euro. Nicoliţă stârneşte şi interesul cluburilor Şahtior Doneţk şi Spartak Moscova. Dacă Olympiakos merge mai departe în Ligă, nu e exclus să încerce să-i ia pe toţi trei. Dacă nu, probabil se vor găsi alte soluţii, mai accesibile fin

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 6 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 11 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 8 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 6 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 6 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Călin Georgescu își continuă lupta în instanță. Decizia Curţii de Apel Bucureşti care i-a respins cererea în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale, atacată cu recurs

HotNews acum 13 ore
Călin Georgescu a făcut, vineri, recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins în ultima zi a anului 2024 ca neîntemeiată cererea din dosarul în ataca trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce Curtea Constituţion

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 13 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-7°
sâm.

-7°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°