- Editorial - nr. 240 / 7 Decembrie, 2007 Recent, am fost intrebat de un elev targumuresean: "Cine a fost Badea Cartan?". Intrebarea m-a surprins si nu prea, stiut fiind faptul ca, din cauza unor lacune in cunoasterea istoriei acestor locuri, tot mai multi elevi stiu tot mai putine lucruri despre mari personalitati ale Ardealului, ale Romaniei, cunostintele multora subtiindu-se de la un an la altul. Dar m-a bucurat, trebuie sa recunosc, curiozitatea lui, dorinta de a sti, de a mai "citi" o pagina din istoria azi tot mai desconsiderata, de unii, a acestei tari. Intr-o zi aspra de sfarsit de ianuarie 1849, intr-o vreme in care dinspre Apuseni se auzeau, pana departe, ecourile luptelor purtate de ostenii Craiului Muntilor, Avram Iancu, comandant de oaste la 24 de ani, in satul Oprea Cartisoara venea pe lume, in viscolul furtunii acelor vremi tumultuoase, baietelul George. A crescut departe de scoala, care nu era pentru copiii saraci ai romanilor. Asa se face ca, la 18 ani, pleaca spre Tara Barsei, unde ajunge sa ciobaneasca impreuna cu Ion Cotiga, om cu stiinta de carte, cu liceul terminat si cu trei ani de studii in drept si filosofie, retras la munte din cauza tuberculozei, om care-i va influenta cursul vietii viitoare. Ajunge in Baragan, unde George, la indemnul si sub supravegherea lui Ioan Cotiga, incepe sa citeasca si sa scrie. Cand a inceput razboiul de independenta de la 1877-1878, cei doi ciobani au plecat la Buzau si "au predat armatei Romane, in cadrul rechizitiilor, 1.200 capete de oi si nutretul strans pentru iarna". Iar George Cartan se inscrie voluntar in armata romana, pentru a se instrui, dar nu a apucat sa lupte. "Dupa o perioada, in care se intoarce in Transilvania, pentru a-si face armata, ajunge din nou in Baragan, unde Cotiga se afla cu turma mare, refacuta." Luandu-si partea lui din turma, se intoarce in Transilvania. Sufera umilinte, pagube, bat