Soare în fiecare zi, temperatură niciodată peste 30 de grade Celsius, nopţi răcoroase, profuziune de flori şi de arbori în floare - aşa arată iarna braziliană. Nimerit într-un astfel de basm, într-un loc pe care îl credea accesibil doar imaginaţiei, peregrinul român ocazional, după ce a fost frămîntat de numeroase sentimente, constată că remuşcarea începe să le domine pe celelalte: gîndul "acasă" îl transportă într-o cu totul altă atmosferă.
Iunie, iulie, august... la Bucureşti, în clima reputată drept temperată, infernul se instalase pe pămînt; oamenii se prăbuşeau pe stradă, cu senzaţia că au fost vîrîţi într-un cuptor de dimensiuni universale, încins la maximum. în schimb, aproape de Ecuator, căldura moale şi agreabilă a zilei alterna cu răcoarea complice a nopţilor. Categoric, nu există dreptate pe lume, iar nedreptatea climatică e cu adevărat strigătoare la cer.
Tropice blînde, de o căldură italică (în sensul literar al termenului), contemporane cu o Europă în flăcări. La noi, se spune despre o noapte în care valoarea minimă nu scade sub 23 de grade că este o noapte "tropicală": ce enormitate! De-a lungul întregii ierne braziliene, tropicalele nopţi locale ajungeau la 13-14 grade, ba chiar şi mai jos. Ce mai înseamnă în asemenea condiţii tropical?
Ceea ce s-a întîmplat în vara europeană a anului 2007 a fost poate un accident. Ştim atît de puţin despre viitorul imediat al climei planetare, încît orice supoziţie s-ar dovedi hazardată. însă ceea ce se întîmplă dintotdeauna în Brazilia, în aşa-numita "iarnă", ne scoate hotărît din meteorologie: pentru zeci de mii de oameni, Brazilia trebuie să fi apărut drept dovadă peremptorie că Paradisul există. Nu Paradisul din care au fost goniţi Adam şi Eva, ci copia lui parţială şi imperfectă, despre care oamenii au crezut mereu că trebuie să se afle bine ascuns undeva în lume. Cei dintîi por
