A discuta despre problemele mediului înconjurător nu ne ajută decât să ne uşurăm conştiinţa şi nu rezolvă nicidecum impactul negativ asupra planetei şi asupra generaţiilor viitoare,
A discuta despre problemele mediului înconjurător nu ne ajută decât să ne uşurăm conştiinţa şi nu rezolvă nicidecum impactul negativ asupra planetei şi asupra generaţiilor viitoare, crede profesorul în psihologie Albert Bandura, de la Universitatea americană Stanford.
În opinia acestuia, oamenii ar trebui să înceteze să se mai ascundă după deget şi să treacă în mod concret la rezolvarea problemelor.
În calitate de consumatori, suntem zilnic bombardaţi cu mesaje care ne cer să ne gândim la problemele mediului şi să căutăm modalităţi de a economisi energia pentru a reduce efectul încălzirii globale, arată Albert Bandura într-un articol publicat în International Journal of Innovation and Sustainable Development.
În numele "cauzei"
Totuşi, aceste acţiuni ecologice sunt subminate de creşterea rapidă a consumului de bunuri şi servicii. Ceea ce la prima vedere poate părea că reduce efectele negative asupra mediului, ar putea fi de fapt un efort nul sau chiar ar putea să facă mai mult rău.
Mai mult decât atât, mulţi dintre noi facem lucruri care afectează mediul, însă ne justificăm modul de acţiune printr-un soi de detaşare morală. Acest lucru ne ajută să scăpăm de constrângerile morale şi să credem cu convingere că asemenea practici au nişte determinări sociale, naţionale şi economice cât se poate de justificabile şi, în consecinţă, ar avea cumva un impact mai mic asupra viitorului planetei.
Această ipocrizie morală echivalează practic cu lipsa moralităţii şi-i determină pe oameni să exonereze practicile negative în numele unor "cauze importante".
"Ne confruntăm cu schimbări globale majore, care au consecinţe ecologice catastrofale, precum d