Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL, născut din frica de alianţe

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 7 decembrie 2007 ·

Peledistul Horaţiu Buzatu a dezvăluit ieri că decizia privind fuziunea PD-PLD într-un nou partid a fost luată ca urmare a experienţelor din trecut referitoare la alianţele politice, dar şi a conflictelor existente în unele judeţe între cele două formaţiuni. Decizia de creare a unui nou partid, numit Partidul Democrat Liberal, care a luat prin surprindere lideri marcanţi ai PD şi PLD, a fost explicată ieri de peledistul Horaţiu Buzatu. Preşedintele PLD Dolj a declarat că, deşi într-o primă fază anunţul făcut în prime-time de şefii săi de partid nu prea i-a picat bine, ulterior a fost convins de argumentele în favoarea contopirii celor două formaţiuni. Potrivit deputatului doljean, unul dintre motivele pentru care s-a decis unificarea şi nu alianţa formaţiunilor a fost acela că în multe judeţe există conflicte între liderii locali ai PD şi PLD, fapt care ar face o astfel de asociere imposibilă. „Argumentul suprem e că alegerile sunt foarte aproape şi nu vrem să ne găsim în faţa unui electorat care nu ştie ce să aleagă, predispus la confuzie. S-a mai spus că ar fi fost bine să trecem prin alegerile locale şi să facem alianţă pentru generale. Au fost însă şi temeri, pentru că există filiale, localităţi în care nervozităţile dezvoltate între partide vor fi foarte greu de netezit de acum înainte. Dacă asta s-a întâmplat la euroalegeri, vă daţi seama ce s-ar întâmpla la locale?“, a spus Buzatu. Peledistul a adăugat că experienţele din trecut cu alianţe între partide dovedesc faptul că acestea nu funcţionează şi singura soluţie viabilă este cea de unificare. „Principala cauză pentru care nu funcţionează alianţele sunt neînţelegerile ce domnesc între partidele politice care le alcătuiesc. Aceste disfuncţii au produs incoerenţă, incapacitatea de a-şi impune programele“, a precizat Buzatu.

Preşedintele PDL Dolj, numit de Bucureşti Peledistul-şef de la Dolj a dezvălui

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 4 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 6 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 16 minute
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 11 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 8 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 8 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 9 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 6 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 13 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°