Criticul remarca "trei tipuri esentiale de motilitate regresiva": "coborarea voluntara edulcorata, coborarea injonctionata inglobanta si coborarea injonctionata neincorporanta".
Ioan Nistor are, in critica literara, discursul unui Rica Venturiano. El cade in genunchi nu in fata Vetei, ci a autorilor despre care scrie, dar foloseste cuvinte la fel de mari si de lipsite de acoperire ca personajul lui Caragiale.
Cartea pe care a publicat-o recent - Fragmente osiriene in zodia sinecdocei, Alba Iulia, Ed. Ardealul, 2007 - ofera sute de exemple de stil caraghios-savant, de un bombasticism greu imaginabil. Scriitorii proslaviti de Ioan Nistor (Aurel Pantea, George Vulturescu, Ioan Moldovan, Mircea Nedelciu, Eugen Curta, Matei Visniec, Al. Cistelecan si Luca Pitu) sunt inegali ca valoare, dar ardoarea retorica a comentariului ramane mereu aceeasi, uniformizandu-i.
Unele fraze sunt atat de lungi, incat ar merita consemnate in Guinness Book. Daca cineva ar vrea sa citeasca o asemenea fraza cu glas tare, dintr-o rasuflare, s-ar asfixia pe la mijlocul ei:
"Inregistrand, din perspective preponderent senzuale, polietajarea intra si extratextuala a lumii, nerepudiind utopia mitica salvgardanta a genezei scripturale a macroexistarii si a destinului orfic al autorului care se obstineaza neincetat sa-si decanteze jaloanele individualitatii din substanta fluida, anamorfica si insidios cromatizata a unui timp intepenit (parca) primordial intre eschatologii si soteriologii vicariante si orbiculare, George Vulturescu are taria de a face din vocabula un monstru cu doua chipuri, intr-o durata launtrica a rostirii narante, dialogale si reflexive, stie sa-si inzestreze definitiile lirice suculente, figurarile imaginative si arsenalul acribiei perceptive cu armatura alegorico-parabolica ce merita a fi mentionata, apeleaza fara intermitente contraproductive la
