Vicepresedintele PD, Ioan Oltean, a declarat vineri ca in noul PDL, democratii nu vor accepta "curente care sa creeze tensiuni", de tipul celor care au fost in PNL sau PLD, anunta NewsIn.
"Nu vom accepta niciodata, stiu eu, nu curente de opinie, ci curente care sa creeze tensiuni cum au fost in PNL sau PLD. Vom discuta aici si masurile pe care le vom adopta, care vor fi respectate. PLD va trebui sa-si doreasca ce-si doreste PD. Din momentul in care fuziunea s-a realizat, toti membrii PDL se alineaza la strat si care va fugi mai tare, in sensul care va munci mai mult, va fi prezent pe o lista, ca sunt din PD sau PLD nu va fi nicio diferenta", a spus Ioan Oltean.
Potrivit deputatului PD, actualele structuri de conducere raman pana dupa alegerile parlamentare sau chiar prezidentiale din 2009 pentru a nu crea tulburari in filiale.
Colegiul Director al PD si Delegatia Permanenta a PLD au validat, miercuri, cu larga majoritate unificarea celor doua formatiuni politice intr-un singur partid de centru-dreapta, iar decizia va fi consfintita si in cadrul unui congres extraordinar ce a fost convocat pentru data de 15 decembrie.
Vicepresedintele PD, Ioan Oltean, a declarat vineri ca in noul PDL, democratii nu vor accepta "curente care sa creeze tensiuni", de tipul celor care au fost in PNL sau PLD, anunta NewsIn.
"Nu vom accepta niciodata, stiu eu, nu curente de opinie, ci curente care sa creeze tensiuni cum au fost in PNL sau PLD. Vom discuta aici si masurile pe care le vom adopta, care vor fi respectate. PLD va trebui sa-si doreasca ce-si doreste PD. Din momentul in care fuziunea s-a realizat, toti membrii PDL se alineaza la strat si care va fugi mai tare, in sensul care va munci mai mult, va fi prezent pe o lista, ca sunt din PD sau PLD nu va fi nicio diferenta", a spus Ioan Oltean.
Potrivit deputat