Vechea vorbă din bătrâni „Câte bordeie, atâtea obiceie“ nu pare să îşi piardă valabilitatea, ba, dimpotrivă.În plină epocă a tehnologiei, în care mijloacele de comunicare în masă şi oportunităţile de călătorie în toate colţurile mapamondului s-au dezvoltat considerabil, „reducând“ drastic distanţele, devine imperios necesar să cunoaştem regulile de etichetă, normele de comportament şi de bună creştere care ne permit să nu facem gafe sau să ne punem gazdele în situaţii delicate. Pentru a le da o mână de ajutor turiştilor derutaţi, jurnalistul britanic Mark McCrum a lansat un amplu ghid de sugestii numit „Going Dutch in Beijing“, în care dedică un larg spaţiu ritualurilor şi obiceiurilor care caracterizează viaţa locuitorilor din toate colţurile lumii. Unele dintre cele mai utile recomandări se referă la regulile şi ritualurile legate de restaurant. De exemplu, în Japonia, înainte de servirea mesei, există mari şanse să primiţi un şervet cald, numit oshibori. Mare atenţie să îl folosiţi doar pentru mâini şi evitaţi pe cât posibil să îl folosiţi pentru faţă, gât sau pentru a vă sufla nasul. În timp ce pe meleaguri europene producerea de zgomote dezagreabile în timpul mesei este considerată un semn de impoliteţe şi de proastă creştere, în Asia, acestea sunt chiar recomandate pentru că, în cazul anumitor specialităţi, cum ar fi tăieţeii, intensifică aroma şi sunt considerate un fel de compliment adus bucătarului. La fel ca râgâitul discret la sfârşitul mesei, care, deşi blamat pe Bătrânul Continent, este permis în unele ţări din Africa de Nord şi Centrală şi, mai ales, în China.

Chinezii - buni de plată Însă la sfârşit cine plăteşte nota? Principiul „jumi-juma“ sau „plata nemţeşte“ este apreciat în Scandinavia, Olanda, Australia şi SUA. În schimb, în Europa de Sud, în Orientul Mijlociu şi în America Latină se întâmplă frecvent ca unul dintre meseni „să facă cin