Nu a trecut mult timp de când trei clanuri de romi s-au războit cu săbii, bâte şi cocteiluri Molotov, că mai mulţi tineri s-au dat „în spectacol“ în faţa unui restaurant din Craiova. Aceştia au ameninţat agenţii de pază cu un pistol şi au tras un cartuş în aer, pentru că nu le-a fost permis accesul în local. Poliţiştii craioveni de la Secţia 4 au fost sesizaţi, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1.00, că la restaurantul Casablanca are loc o altercaţie. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că Vasile Ştefan, de 36 de ani, Nicu Constantin, de 25 de ani, Dumitru Maşica, de 21 de ani, Sorin Firu, de 29 de ani, şi Lorena Tănăsie, de 19 ani, toţi din Craiova, au fost implicaţi într-un scandal cu doi agenţi de pază ai localului Casablanca. Potrivit oamenilor legii, tinerii au fost deranjaţi de faptul că agenţii de pază nu le-au permis accesul în local, moment în care Maşica a scos un pistol cu bile de cauciuc şi i-a ameninţat. Acesta chiar a tras un foc în aer, după care a pasat arma lui Firu înainte de a fi imobilizat de echipajul poliţiei venit la faţa locului. Cei cinci au fost reţinuţi pentru 24 de ore în baza unei ordonanţe emise de procuror, iar vineri dimineaţă a fost reţinută încă o persoană implicată în scandal, care reuşise să fugă de la faţa locului. Toţi sunt cercetaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, iar Maşica şi Firu, şi pentru încălcarea regimului armelor şi muniţiilor. „Cei şase urmează să fie prezentaţi la Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor“, a declarat comisar Valentin Gavrilă, şeful Secţiei 4 Poliţie Craiova.
Bătut în trafic Alt incident violent a fost înregistrat vineri dimineaţă, în jurul orei 10.00, în zona restau