Daca ne mindream si noi, brailenii, cu ceva, era arhitectura remarcabila a unor cladiri, mai ales din centrul vechi al orasului. Intr-adevar, poate bunicii nostri au fost mai norocosi! Si din aerul "parizian" pe care il dadeau formele cladirilor... a ramas un aer de... de var spulberat. O atmosfera "greceasca" a unor ruine in degradare continua. A ramas doar un impuls, un acces de furie poate... Si, in final, o resemnare gretoasa.
Nucleul unui oras gri, niste pereti negri, niste forme discontinue, care se presupune ca ascund undeva, istoricul orasului. Tot ce isi mai poate dori un brailean e sa nu dispara si istoria odata cu acesti pereti plini de pinza de paianjen.
Tinem atit de mult la unicitatea acestui oras de vis... incit ne-am gindit sa-l lasam in pace! Ne-am gindit ca nu ar fi rau sa nu intretinem niste cladiri despre care unii spun ca sint frinturi dintr-un istoric tumultos... Dar cine sa-i asculte? Ce-ar fi daca nu ar fi proprietatea nimanui... Sa nu le bage nimeni in seama, sa ramina "ale orasului". Si asa toti si-au asumat alte responsabilitati, si aceste camere goale au ramas ale statului, mai precis ale cersetorilor, ale gunoaielor, ale ciinilor, ale prafului. Ale timpului. Au ramas gauri negre printre genele urbane al Brailei.
Intr-adevar, unele ruine sint locuite. De oameni ce risca sa fie prinsi sub darimaturi. Si pe linga tencuiala cazuta, se intrezareste o timplarie umeda... cu un ziar in geam... sau o usa "zgiita". Si cum spun unii inalti... "luptam pentru dezvoltarea Brailei". Sa ridice mina cine mai maninca prajituri din ruinele cofetariei!
O tentativa lasata cu omor din culpa. O tentativa de reinfiintare a strazii Republicii. O vara intreaga Republicii a fost in santier. Ne faceam sperante... Au sapat, au scos copacii, au distrus ghivecele publice cu vreo 2 flori... si... Si nimic. Si asa a ramas pina
