Câteva sute de angajaţi ai unui lanţ de magazine au ieşit în stradă să ceară permisiune pentru munca în timpul duminicilor. Preşedintele Sarkozy plănuia şi el de ceva timp să facă mişcarea, cu toate riscurile – şi în special cel de război cu sindicatele.
Ceea ce s-a şi întâmplat. Blasfemie!, au strigat alte câteva sute de manifestanţi ieşiţi în stradă, de această dată pentru a combate ideea că ar putea pune osul la treabă într-o asemenea zi. Ei au mers chiar până la a-i decreta pe cei care iau în considerare o asemenea enormitate “colaboraţionişti” (termen folosit pentru a-I desemna pe cei care au colaborat cu ocupatorii nazişti). “Franţa trebuie salvată de mizeriile pieţei libere de tipul celei anglo-saxone”, susţin încă o mulţime de francezi.
Pare într-adevăr “oarecum exagerat”, comentează The Times, mai ales că obiceiul este unul normal în alte democraţii capitaliste precum Marea Britanie, dar în Franţa dezbaterea publică – dacă oamenii trebuie “lăsaţi” sau nu să muncească “De Ziua Domnului” şi dacă restul trebuie lăsaţi să se ducă la shopping – nu s-a ajuns încă la vreo concluzie. Oponenţii ideii susţin că tocmai faptul că săptămâna de lucru a fost limitată la 35 de ore le-a permis francezilor să stea acasă cu familiile şi… să toarne copii. (Franţa este pe locul fruntaş în Europa la sporul natural). (E.F.)
Câteva sute de angajaţi ai unui lanţ de magazine au ieşit în stradă să ceară permisiune pentru munca în timpul duminicilor. Preşedintele Sarkozy plănuia şi el de ceva timp să facă mişcarea, cu toate riscurile – şi în special cel de război cu sindicatele.
Ceea ce s-a şi întâmplat. Blasfemie!, au strigat alte câteva sute de manifestanţi ieşiţi în stradă, de această dată pentru a combate ideea că ar putea pune osul la treabă într-o asemenea zi. Ei au mers chiar până la a-i decreta pe cei care iau în considerare o asemenea enormitate “colab