Blogosfera românească a crescut în 2006-2007 pînă la vreo 12.000 de bloguri active, conform unui studiu realizat de Carmen Holotescu şi Cristian Manafu, aşa că e normal ca în interiorul ei să se coacă şi unele dileme. E drept că într-o oarecare măsură bloggerul generic pare un puşti care s-a împiedicat în certitudini absolute. Blogurile şi bloggerii sînt însă de multe feluri.

Cine sînt şi ce caut eu aici? Cu riscul de a-i plictisi pe unii dintre cititori, vom repeta aici că blog vine de la web log, adică jurnal de Internet, un gen de comunicare ce a început să se răspîndească prin 1999. Termenul se referea la jurnal personal, dar devine tot mai mult comunicare publică. Problema bloggerului, în 2007, este, în alţi termeni, ce şi pentru cine scrie - şi se leagă de "cine sînt şi ce caut aici". Succesul se măsoară în sute sau mii de vizite pe zi. Dacă ajungi la acestea, apare şi un răspuns la întrebare. "Cine sînt" capătă o dimensiune nouă, personajul de pe blog, cu sau fără pseudonim, "autorul", o secreţie virtuală a fiinţei noastre analoage, ca Robinson-povestitorul al lui Defoe. Uneori, pseudonimul ales dobîndeşte o viaţă independentă de tine sau numele real capătă conotaţii pe care nu ţi le-ai dorit. Iar monstrul pe care l-ai crescut în tine şi pe Internet îl redefineşte pe acel "aici", unde ai început prin "a căuta ceva", altfel spus, lumea virtuală.

Fac jurnalism sau nu? Bloggerii tineri nu au o cultură a comunicării publice, nu ştiu că e preferabil să contactezi acuzatul cînd formulezi acuzaţia, că trebuie să nu amesteci epitetele cu faptele şi aşa mai departe. Pe măsură ce au succes, ei se profesionalizează totuşi vrînd-nevrînd. Deşi sînt refractari la limite impuse din afară, le fixează pe ale lor, proprii. E drept, în continuare tembelii subminează credibilitatea celor care îşi fixează norme, fiindcă - aşa cum spunea Alex Ulmanu, profesor de ju