Avem o ţară. Cum să ne batem joc de ea? Scuzaţi această întrebare, care nu ar trebui pusă nici măcar în glumă, dar am senzaţia că o astfel de strategie este urmată de „elita“ decizională a României.

În fiecare zi mă enervez în trafic. Conduc un autoturism, îmi plătesc taxele şi impozitele la zi, pretind servicii din ce în ce mai bune, pe măsură ce taxele şi impozitele se majorează. Pretind infrastructură din ce în ce mai bună, pe măsură ce obţin mai multe venituri prin muncă mai multă şi mai calificată, iar contribuţia mea către diverse bugete se majorează. Şi la ce îmi foloseşte?

Stau în trafic şi mă uit cu indignare la indicatorul de bord care îmi arată consum de 21 de litri la suta de kilometri. Şi mă gândesc la faptul că, în urmă cu trei ani, aceeaşi maşină, la aceeaşi oră în Bucureşti, consuma 14 litri la suta de kilometri. Îmi fac un calcul, pe care sunt convins că mulţi dintre dumneavoastră îl faceţi. Consumul de benzină (mai scumpă) a crescut în ultimii trei ani cu 50 la sută. Poluarea a crescut cu 50%. Taxele plătite de mine în carburanţi s-au majorat cu minimum 50%. Ce primesc în schimb?

Primesc borduri. Primesc străzi blocate. Primesc lipsa parcărilor. Primesc praf. Primesc taxe şi impozite locale majorate. Şi, mă gândesc eu, cine e de vină? Să fi fost o invenţie românească faptul că, simultan cu o creştere a PIB-ului, traficul se va aglomera? În nici un caz. Era previzibil. Şi totuşi, cum au gestionat responsabilii Capitalei şi ai ţării această problemă? Nu au gestionat-o. Au ignorat-o.

Anul trecut, pentru că primarul general al Capitalei vedea microfisuri în asfalt, a dat peste cap circulaţia în Bucureşti. S-a pus asfalt peste asfalt în locul direcţionării acelor cheltuieli către dezvoltarea infrastructurii. Anul acesta este anul bordurilor. Banii din bugetele locale se duc să alimenteze conturile celor care schimbă ceea ce nu e de sc