Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariaţii Primăriei, lăsaţi fără sporurile de haine, masă şi stres

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 10 decembrie 2007 ·

Cei 2.500 de angajaţi ai Primăriei Bacău s-au trezit în această lună cu salariile micşorate cu aproximativ 50 la sută.

Mai mult, fiecare dintre ei este obligat să restituie peste 20 de milioane de lei vechi, bani încasaţi din aprilie şi până în prezent sub formă de sporuri pentru haine, masă, transport şi stres.

Banii au fost acordaţi printr-o hotărâre a Consiliului Local, atacată însă de Prefectură. În prima instanţă, reprezentanţii municipalităţii au obţinut câştig de cauză şi au început să-şi primească sporurile. Prefectura a contestat sentinţa la Curtea de Apel şi a câştigat recent procesul.

Reprezentanţii municipalităţii nu vor să renunţe totuşi la sporuri. „Sperăm să găsim o soluţie pentru ca angajaţii să-şi primească în continuare banii“, a declarat Mihaela Grosu, purtător de cuvânt al Primăriei.

Primarul Stavarache,chemat în judecată

Angajaţii Primăriei susţin că nu au de unde să dea înapoi banii primiţi până acum.

„Dacă nu au avut o bază legală de ce ni i-au mai dat? De ce ni s-au mărit salariile dacă nu era o hotărăre judecătorească definitivă? Dacă ne mai şi opreşte de acum din lefuri, n-o să mai rămânem cu nimic!“, a declarat Florin Niţoiu, şeful Serviciului Urmărire şi Executare Silită.

Sute de funcţionari ameninţă că îl vor da în judecată pe actualul primar Romeo Stavarache. Ei au au început deja să întocmească tabele cu numele celor care sunt de acord să se judece cu edilul liberal al Bacăului.

Apăraţi de avocatulcare a bătut Primăria

Funcţionarii vor fi apăraţi în instanţă de avocatul Vasile Botomei, fost candidat PNŢCD la funcţia de primar în alegerile din 2004. În prezent, el este decanul Baroului Constituţional, care funcţionează în paralel cu cel tradiţional.

Botomei a devenit cunoscut după ce a dat în judecată Primă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje de Paște 2025. Cele mai frumoase urări de Paște pe care să le trimiți celor dragi

HotNews acum 42 minute
Mai sunt câteva ore până când lumina Învierii se va aprinde și va intra în casele tuturor românilor. E deja momentul să le trimiteți celor dragi cele mai frumoase MESAJE și urări de Paște fericit. Mesaje de Paște 2025. Armonie și iubire Fie ca lumin

Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce trebuie să știi

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare este o zi cu mare însemnătate pentru întreaga lume creștină, fiind ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos s-a răstignit pentru iertarea păcatelor lumii. În tradiția populară se păstrează o serie de obiceiuri legate de această zi, dar și

Cum va fi vremea în perioada 21 aprilie – 18 mai 2025. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 21 aprilie - 18 mai 2025. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni.

Un șofer de autobuz din Japonia a furat 7 dolari. A fost concediat și i s-a anulat pachetul de pensie de 84.000 de dolari

HotNews acum 2 ore
Curtea Supremă a decis în favoarea primăriei orașului Kyoto, instanța motivând că acțiunea șoferului ar putea submina încrederea publicului în serviciul public de transport . Un șofer de autobuz japonez cu o vechime de 29 de ani de serviciu și-a pie

Acord pentru mineralele din Ucraina. Kievul și Washingtonul au semnat un „memorandum de intenție”

HotNews acum 3 ore
Washingtonul şi Kievul au semnat joi un „memorandum de intenţie” care vizează încheierea unui acord complex privind accesul la resursele naturale şi mineralele critice ale Ucrainei, a anunţat un oficial ucrainean, relatează AFP, citată de Agerpres.

Ucraina anunță că a semnat o ciornă a acordului privind mineralele cu SUA. Donald Trump: „Presupun că vor respecta înţelegerea”

Libertatea acum o ora
Ucraina și Statele Unite au făcut un pas important în direcția unui acord privind mineralele: guvernul ucrainean a anunțat semnarea unei ciorne a acordului între cele două țări, potrivit BBC.

Autorul atacului armat de la Universitatea de Stat din Florida, soldat cu doi morţi, este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 9 ore
Fiul unui ajutor de şerif a ucis joi două persoane şi a rănit alte cinci la Universitatea de Stat din Florida (FSU) înainte de a fi împuşcat de poliţişti şi spitalizat la rândul său, au declarat autorităţile, relatează Reuters. Poliţia crede că atac

Donald Trump spune că îl va vizita pe regele Charles în Marea Britanie, în septembrie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, joi, că se aşteaptă să se întâlnească cu Regele Charles al III-lea, în septembrie, în Marea Britanie. Ar urma să fie o vizită oficială, iar Londra speră să profite de această ocazie pentru a consolida r

Hamas afirmă că este gata să îi elibereze pe toţi ostaticii rămaşi în schimbul terminării războiului din Gaza

News.ro acum 5 ore
Hamas doreşte un acord exhaustiv pentru oprirea războiului din Gaza şi schimbul tuturor ostaticilor israelieni cu palestinieni aflaţi în închisoare în Israel, a afirmat un oficial al grupării militante palestiniene, respingând oferta Israelului pent

Atac armat în Florida, soldat cu doi morți. Agresorul a folosit arma mamei sale

HotNews acum 2 ore
Fiul unui ajutor de şerif a ucis joi două persoane şi a rănit alte cinci la Universitatea de Stat din Florida (FSU) înainte de a fi împuşcat de poliţişti şi spitalizat la rândul său, au declarat autorităţile, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Vremea

București
acum

12°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

15°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/14°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°