Un cor de vaicareli – unele sincere, multe ipocrite – intampina formarea PDL. Comentatori renumiti pentru sarjele anti-Basescu varsa acum lacrimi de crocodil pentru soarta lui Stolojan sau pentru ingroparea brandului PD. Pe de alta parte, prieteni cuprinsi de neliniste si teama te intreaba, cu vocea stinsa, daca "stiai ceva?" ori "de ce nu a fost dezbatuta fuziunea?"... de parca un pericol iminent se apropie sau o catastrofa tocmai s-a petrecut.
Acuzatia ca filialele PD si PLD nu au fost consultate, ci puse in fata faptului implinit implica in primul rand o viziune idilica asupra bazei unui partid; de parca, dupa noi discutii fructuoase despre necesitatea unificarii dreptei, liderii locali ai PD si PLD s-ar fi napustit la Milcov, sa-l sece dintr-o sorbire. Oricum aceasta cale, sa-i zicem "procedurala", a fost batatorita deja, cu multe esecuri. Cu un usor efort de memorie ne vom aminti de declaratiile politice ferme din 2005 si 2006 privind fuziunea PD-PNL, de calendarele propuse oficial de cele doua partide pentru discutarea si hotararea fuziunii PD-PNL la nivel local si central.
Apoi, dezbaterea teoretica a fost in exces, decizia – mult intarziata. Formarea unui mare partid, capabil sa infrunte de unul singur suprematia PSD, este una dintre temele politice cele mai discutate de la esecul CDR din 2000 incoace. Chiar unii comentatori care intampina acum cu reticenta formarea PDL au argumentat generos, in zeci de editoriale, studii si suplimente de revista, necesitatea crearii acestui partid; tot ei au acuzat, vehement de cele mai multe ori, lipsa de viziune politica a PD, a PNL sau a PLD, orgoliile liderilor care au stat in calea realizarii unui mare partid in stare sa rivalizeze cu PSD.
Este de inteles dezamagirea unor sustinatori ai vedetei acestor euroalegeri – PLD. Privind realist insa, timpul scurt ramas pana la alegerile locale
