Mihai Puwak, fiul fostului ministru al Integrarii, Hildegrad Puwak, a fost trimis in judecata de procurori, informeaza un comunicat al Directiei Nationale Anticoruptie.
Potrivit anchetatorilor, Mihai Puwak este acuzat de fals in inscrisuri sub semnatura privata, deturnare de fonduri si de schimbarea destinatiei unor fonduri, totalul prejudiciilor fiind de 32.160 de euro.
Procurorii il acuza pe inculpat ca a falsificat semnaturile a 15 persoane care trebuiau sa participe la un program de formare profesionala si a deturnat fondurile alocate acestui program.
In acelasi dosar, tatal inculpatului a fost condamnat saptamana trecuta la doi ani si jumatate de inchisoare. Mihai Puwak, fiul fostului ministru al Integrarii, Hildegrad Puwak, a fost trimis in judecata de procurori, informeaza un comunicat al Directiei Nationale Anticoruptie.
Potrivit anchetatorilor, Mihai Puwak este acuzat de fals in inscrisuri sub semnatura privata, deturnare de fonduri si de schimbarea destinatiei unor fonduri, totalul prejudiciilor fiind de 32.160 de euro.
Procurorii il acuza pe inculpat ca a falsificat semnaturile a 15 persoane care trebuiau sa participe la un program de formare profesionala si a deturnat fondurile alocate acestui program.
In acelasi dosar, tatal inculpatului a fost condamnat saptamana trecuta la doi ani si jumatate de inchisoare.