Soţii Sanda şi Nicolae Mischie au făcut „spectacol“ sâmbătă, la lansarea cărţii „România Europeană“, semnată de Adrian Năstase, căruia i-au fost reproşate „mici răutăţi şi comenzi“.Soţii Mischie au profitat sâmbătă de prezenţa lui Adrian Năstase în Gorj pentru a-i aduce mai multe reproşuri. Fostul premier s-a aflat în centrul atenţiei, în cadrul lansării cărţii sale „România Europeană“, însă nu pentru mult timp. Evenimentul a avut loc la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu. Publicul a fost format în mare parte din membri ai Partidului Social Democrat. După discursurile ţinute de cei programaţi să facă acest lucru, familia Mischie a acaparat atenţia asistenţei prin două luări de cuvânt a căror principală ţintă a fost autorul cărţii, Adrian Năstase.
Mischie, neliniştit Nicolae Mischie a ţinut să ia cuvântul, neuitând să precizeze că discursul său nu va fi agreat de toată lumea, acuzându-l pe invitatul Adrian Năstase că a ordonat împotriva sa „mici răutăţi“. „Domnule Adrian Năstase, am ţinut să iau cuvântul şi în ideea că, pentru unii, sunt agreat, pentru alţii, poate nu, dar şi pentru a dovedi că, la micile răutăţi pe care le-aţi ordonat împotriva mea, Nicolae Mischie răspunde aşa cum se cuvine, cu bun-simţ. Pentru mine, Adrian Năstase rămâne profesorul Adrian Năstase, primul-ministru al României şi preşedintele Partidului Social Democrat“, a afirmat Mischie, care a mai precizat că nu a fost niciodată certat cu Adrian Năstase, în ciuda faptului că acesta a făcut greşeli în legătură cu persoana sa. „Poate că eu am greşit că mi-am dat demisia temporar din partid. Nu m-am gândit la o revenire în partid, dar timpul merge înainte“, a concluzionat fostul baron de Gorj, arestat cinci zile şi care s-a ales cu mai multe dosare penale în perioada în care Adrian Năstase era premier. Arestarea lui Nicolae Mischie s-a produs însă la începutul anului 2005, dup