In momentul de fata, ordinea de drept se afla in prezenta unei profunde primejdii constand in incercarea de a obstaculiza accesul cetatenilor la actul de justitie, respectiv de a nu mai permite instantelor judecatoresti rezolvarea unor actiuni in revendicare ce au ca obiect restituirea bunurilor imobiliare.
Dupa 23 august 1944, o data cu ocuparea tarii de catre armata sovietica, a fost rechizitionat un numar important de cladiri apartinand cetatenilor romani.
In timpul regimului comunist, pentru a asigura o aparenta de legalitate a abuzurilor si samavolniciilor comise, au fost emise o serie de acte normative cunoscute si recunoscute sub denumirea de nationalizari (Legea 119/1948; Decretul 92/1950; HCM 524/1955) sau de sanctionari ale unor categorii de persoane avand consecinte trecerea in proprietatea statului a imobilelor apartinand acestora (Decretul 111/1951; Decretul 224/1951, Decretul 223/1974 etc.).
In perioada 1990-1995, instantele judecatoresti s-au declarat competente de a solutiona actiunile promovate de proprietari sau mostenitorii acestora privind restituirea in deplina proprietate a bunurilor imobiliare trecute in proprietatea statului dupa 23 august 1944.
Prin Hotararea nr. 1 din 2 februarie 1995, Curtea Suprema de Justitie – in Sectiile Unite – a decis ca instantele judecatoresti si-au depasit atributiile cand au procedat la rezolvarea unor astfel de cazuri.
Dupa adoptarea acestei hotarari, instantele au apreciat ca au totusi competenta de a solutiona actiunile care vizau restituirea acestor categorii de bunuri, aceasta maniera de abordare demonstrand spiritul de dreptate care ii anima pe magistratii tarii.
Ulterior, Curtea Suprema de Justitie – Sectiile Reunite – prin Hotararea nr. 1 din 28 sept. 1998, cu unanimitate de voturi, a decis ca numai instantele judecatoresti au competenta de a solutiona, in con
