Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Normă la amenzi!

Publicat in GAZETA de SUD, luni 10 decembrie 2007 ·

Poliţiştii din Drobeta Turnu Severin s-au întrecut pe ei înşişi în amendarea prostituatelor care îşi fac veacul pe centura Severinului. Cele zece prostituate ce se vând participanţilor din trafic au primit chiar şi câte două amenzi pe zi, sancţionate fiind şi de poliţia municipală, şi de poliţia comunitară.Finanţele Publice din Mehedinţi se confruntă cu o problemă legată de datoriile persoanelor fizice către stat. Pe lângă oamenii de rând, care au de plătit impozite pe locuinţe şi amenzile primite în trafic, în topul datornicilor către stat au apărut mai nou şi prostituatele. Acestea au acumulat de la începutul anului 2007 şi până în luna noiembrie o datorie de aproape trei miliarde de lei vechi, numai din amenzile primite de la oamenii legii. Reprezentanţii Serviciului Urmărire şi Recuperare a datoriilor de la persoanele fizice spun că există persoane care primesc zilnic chiar două amenzi. „Poliţiştii le amendează, iar noi muncim să le scăpăm de datorii, deoarece nu au cu ce să le plătească. Poliţiştii dau amenzi de parcă ar avea o normă“, au spus cei de la fisc. Zilnic, prostituatele sunt „vizitate“ de oamenii legii şi amendate cu cel puţin cinci milioane de lei. Pe centura oraşului Drobeta Turnu Severin, cel puţin zece femei oferă contra cost plăceri bărbaţilor dornici de o aventură.Unele prostituate au chiar 100 de amenzi de cinci milioane de lei fiecare, iar suma datorată nu va putea fi recuperată niciodată pentru că fetele nu au nici un bun pe care să poată fi pus sechestru.

Nu pot plăti datoriile către stat „Nu voi plăti nici un ban. Nu am de unde. Am doi copii mici acasă. Poliţiştii ne-au dat amenzi cu nemiluita, dar nu avem din ce trăi şi iar ieşim pe stradă. Eu am amenzi de aproape 350 de milioane de lei“, a spus Adriana D., prostituată. Sunt zile când prostituatele nu câştigă decât bani de pâine. „Şi eu am aproape 300 de milioane de lei numai de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 50 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Ministrul Economiei ar putea renunța la firmele de head-hunting prin care se selectează managerii companiilor de stat

HotNews acum o ora
Modul în care sunt stabiliți managerii care conduc companiile statului nu are nicio legătură cu normalitatea, existând doar două firme care vin și spun cine este bun să fie manager, a declarat ministrul Ministrul Economiei, Digitalizării, Antrepreno

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Ministrul Economiei şi Turismului: În ultimii ani mi-am făcut vacanţele în Grecia

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Economiei şi Turismului, Radu Miruţă, a dezvăluit că în ultimii ani şi-a făcut vacanţele în Grecia. Acum merg în România pentru că nu mai am timp, a adăugat Miruţă.

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum o ora
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 5 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°