Maniera in care Tudor Chiuariu a decis sa-si anunte demisia din fruntea Ministerului Justitiei e in deplin consens cu stilul mandatului sau in ansamblu: un amestec de aroganta, agresivitate, suficienta, incapacitate de comunicare si servilism politic. Un anunt sec ar fi fost desigur mult mai potrivit pentru ca oricum motivele gestului erau clare pentru toata lumea. Fostul titular de la Justitie a preferat insa sa-l atace pe seful statului vorbind de inscenari, de „votul de blam de la referendum" si de faptul ca „reforma justitiei nu se poate face cu procurori de pe vremea lui Ceausescu". Ultima remarca nefiind nimic altceva decit o trimitere voalata la Monica Macovei. In mod ironic, retorica sa, un exponent al asa zisului val de tineri politicieni, seamana ca doua picaturi de apa cu cea adoptata de conducerea PRM. In mod normal laudele avintate venite de la Lucian Bolcas, unul dintre liderii proeminenti ai partidului lui Corneliu Vadim Tudor, ar trebui sa-l ingrijoreze pe tinarul demnitar liberal dar sint sanse infime ca asa ceva sa se intimple. Anuntata demisie a lui Tudor Chiuariu nu vine nici intr-un caz ca un gest de demnitate si responsabilitate si cu atit mai putin ca o recunoastere a unui esec. Ea a fost in mod evident solicitata de premierul Tariceanu care este constient ca daca ar fi asteptat ca presedintele sa initieze suspendarea ministrului, dupa avertismentul public lansat cu citeva zile in urma, costul politic ar fi fost mai mare, data fiind perceptia publica dezastruoasa a d-lui Chiuariu. Cu siguranta, primul ministru nu a luat o astfel de decizie cu inima usoara, din cel putin doua motive: 1. da cistig de cauza presedintelui Traian Basescu; 2. desemnarea inlocuitorului sau risca sa creeze unele perturbatii la virful PNL, acolo unde mai multe grupari se bat pentru infuenta. Din multe puncte de vedere, Tudor Chiuariu e un exemplu de cum nu trebuie sa fi