Ca sa folosim un eufemism, piata de capital din Romania este cel putin la inceput. In afara de imprumuturi bancare, antreprenorii sau companiile care doresc sa adune capital nu au prea multe optiuni.
Fondurile de private equity sau venture capital folosesc in general capital strain din Europa sau SUA si nu reprezinta ceva uzual, iar volumul bursei din Romania in dolari tranzactionati este aproximativ de trei ori mai mic decat cel al companiei Microsoft. Cu alte cuvinte: daca piata imobiliara sau cea de bunuri de consum a devenit din ce in ce mai matura, piata de capital mai are mult pana sa ajunga la nivelul standardelor tarilor dezvoltate.
Un pas important pentru a dezvolta pietele de capital sunt bancile de investitie care au rolul de a aduce impreuna oferta de capital cu cererea. Datorita nivelului limitat de tranzactii mari in Romania (privatizari, fuziuni achizitii sau IPO-uri) bancile mari de pe Wall Street opereaza direct din Londra pe piata romaneasca. Dar asta nu inseamna ca nu exista loc pentru buticuri de investitii care pot face deal-uri de tip private placement (companii cu o valoare mai mica vandute si achizitionate tot de o companie privata) si deal-uri de fuziuni achizitii sau privatizari pentru piata mijlocie. Aceste deal-uri nu sunt rentabile pentru Goldman Sachs sau Lehman Brothers si astfel, in mod evident, apare o nisa de piata.
Angajand o banca de investitii vanzatorul unei companii poate sa obtina un pret optim, sa aiba acces la mai multi potentiali cumparatori pe piata de capital, care, la randul lor, pot sa liciteze pentru compania tranzactionata.
Mai mult, angajand o banca de investitii, evaluarea companiei va fi facuta de catre o entitate impartiala (sau cel putin mai impartiala decat vanzatorul sau cumparatorul companiei). In cazul unei fuziuni sau achizitii banca poate intermedia tranzactia intre o companie car
