Intrarea Romaniei in Uniunea Europeana a dat nastere unui nou tip de comert in nordul extrem al Moldovei. Sute de botosaneni din localitatile aflate in vecinatatea granitei cu Ucraina s-au obisnuit deja sa mearga la cumparaturi in orase si comune aflate la doar citiva kilometri departare, dar care tin de administratia de la Kiev.
Fluxul de la punctul de trecere a frontierei de la Racovat a crescut in acest fel de 20 de ori in comparatie cu aceeasi perioada a anului precedent. Mai ales oamenii din orasele Dorohoi si Darabani, dar si satenii din Fundu Hertii sau din Pomirla trec granita in ziua de salariu sau chiar mai des, pentru a-si cumpara o multime de produse, de la mezeluri si cascaval pina la detergenti si carburant. Si asta pentru ca, de exemplu, pe un kilogram de zahar se plateste in Ucraina echivalentul a 1,5 lei, pe cind in Botosani - in jur de 3 lei. Totodata, la Herta, localitate aflata la cinci kilometri de granita, motorina e doar 1,7-2 lei litrul, iar in Botosani, in jur de 3,5 lei.
Unii sateni, care nu poseda masini, merg chiar pe jos pina in cea mai apropiata localitate de peste granita. Chiar si asa cumparaturile din Ucraina reprezinta o afacere in conditiile in care preturile sint la jumatate fata de cele din tara. Mai mult, inclusiv unele oficialitati au inceput sa mearga la shopping in Ucraina, numai ca oamenii mai cu dare de mina aleg Cernautiul, centru comercial important unde Romania are consulat.
Pentru a accede in Ucraina, romanii au nevoie de viza. Aceasta este insa obtinuta fara probleme de la Consulatul General al Ucrainei din Suceava contra unei sume de aproximativ 70 de lei. Deocamdata, vama este deschisa numai opt ore pe zi, insa, data fiind cresterea importanta de trafic, se fac demersuri pentru marirea programului. Viza se obtine in aproximativ zece zile.
Cotidianul Intrarea Romaniei i