Nu trece zi care sa nu puna la incercare credulitatea romanilor.
O fac, desigur, primii, pe scara larga, industriala, politicienii. Sunt artisti ai ipocriziei ridicate la nivel de religie de partid. Minciunile lor sunt teze de program politic. Discursurile lor pompoase plutesc, adesea, departe de realitate, iar mistificarile lor fac inca victime printre creduli. Uneori, din intamplare sau doar pentru ca se apropie alegerile si oamenii mai doresc si altceva decat vorbe goale, o parte dintre fabulatiile politicienilor se materializeaza sub forma unor debile ajutoare la punga. Politicienii se intrec in intors mititei si turnat halbe de bere pentru ca, dupa aceea, sa reintre in zona crepusculara in care scandalul politic si discursurile sforaitoare tin loc de adevar.
Nu departe de parlamentari vin la galop, in cursa pentru sufletele inocente ale alegatorilor creduli, membrii guvernului. Ca un facut, indiferent daca e vorba despre un simplu tehnocrat, adica un specialist fara culoare si miros politic, sau despre un politruc imbacsit de frazeologia partidului, in guvern ajung cu totii sa abuzeze cam in aceeasi masura de credulitatea publica. Asta se numeste un cabinet guvernamental unit, coerent. Vor vorbi despre crestere economica, investitii, imbunatatirea nivelului de trai, in ciuda faptului ca putini sunt cei care se pot lauda ca o duc mai bine ca inainte. Desi vorbesc despre austeritate, economii, noi taxe, reprezentantii guvernului pastreaza mereu in maneca un as, toate aceste masuri ar fi, de fapt, tranzitorii, de scurta durata, lucrurile merg, de fapt, din bine in mai bine si nu va trece multa vreme pana cand vom simti pe pielea noastra efectele succesului economic. Fara exceptie, guvernele s-au intrecut in aceasta gimnastica in care zambetul era tras, de regula, peste catastrofa sociala si umanitara a unei tari in disolutie. Acest zambet acopera m
