Chiar dacă prin tradiţie tăiatul porcului este asociat cu ziua de Ignat (pe 20 decembrie), in cele mai multe dintre satele romăneşti a inceput deja practicarea acestui veritabil "sport naţional de iarnă".
Chiar dacă prin tradiţie tăiatul porcului este asociat cu ziua de Ignat (pe 20 decembrie), in cele mai multe dintre satele romăneşti a inceput deja practicarea acestui veritabil "sport naţional de iarnă".
Nu vom trata insă, de această dată, tehnica tăierii porcului (o vom face poate intr-un articol viitor), care oricum ar trebui să sufere ceva modificări, faţă de tradiţie, date fiind normele europene. Vom face insă o trecere in revistă a condimentelor folosite pentru pregătirea cătorva preparate tradiţionale, precum cărnaţii, caltaboşul, săngeretele, chişca, toba, aşa cum apar ele in reţetarele cătorva autori consacraţi de cărţi de bucate din Romănia.
SAREA ŞI PIPERUL. Prima regulă pentru oricine vrea să dea gust preparatelor tradiţionale obţinute din carne de porc este să nu uite că sarea şi piperul nu trebuie să lipsească. Dozate cu grijă - mai ales in ce priveşte sarea, pentru preparatele ce vor fi apoi prelucrate prin afumare şi uscare - , ele pot să confere cărnaţilor, tobei, lebărului şi altor "porcării" acel necesar "echilibru al gustului" despre care vorbea Constantin Bacalbaşa (jurnalistul şi memorialistul fiind şi autorul unei cărţi de bucate).
ENIBAHARUL. Acest condiment a ajuns in bucătărie datorită calităţilor lui de⦠plantă cu virtuţi vindecătoare. In Antichitate şi in Evul Mediu era considerat un adevărat panaceu. Avănd reputaţia de a fi un bun antiseptic, fumul de enibahar (ienupăr) era folosit pentru a combate epidemiile de ciumă şi holeră, in vreme ce vinul aromat cu ienupăr era diuretic. Se recomanda, de asemenea, pentru tratarea digestiilor grele (dificile) şi a gazelor intestina
