» Marinarii de pe slepurile care au strabatut Dunarea in sus si in jos decenii in sir sunt o specie aparte de oameni ai apelor, pe cale de disparitie. Legendele si povestile lor, cu personaje si locuri pline de pitoresc, se sting si ele incet in uitare.
Soarele se grabeste spre asfintitul timpuriu de decembrie, aprinzand parca dealurile, altadata imbracate de paduri, de langa fluviu. Intre acestea, deja se-asterne o umbra plumburie precum apa pe care alunecam incet. In drumul nostru, din loc in loc, apare cate o dunga galbuie, dupa care Dunarea incepe sa vajaie, suparata si ea de obstacolele care-i apar in cale. Intra parca intr-un zbucium sfarsit in clocot de valuri, ce imprastie peste adancuri ochiuri mari care se rotesc in loc insotite de un bolborosit ce-ti provoaca fiori reci. "Aici, sub volbura asta de valuri, este o depunere de nisip care a ridicat fundul fluviului si a creat o trecere periculoasa", spune Puiu Nicolae Popescu, comandantul navei Giurgiu 6, cel care la varsta de 27 de ani, in 1977, primea botezul in functia care-l facuse cel mai tanar capitan din flota fluviala a tarii. Dupa care apa luneca, tot asa ca mai inainte, scapata din zagaz si se-ntinde ca o panza, insotita de un fasait somnoros, in ton cu noaptea in care am pasit de cateva ceasuri. Inca putin si intram in sectorul Dunarii marcat de asezarile riverane Ostrovu Mare, Tiganasi, Gogosu, Izvorul Frumos, Civina, Vrancea, Fismana, Batoti, Ostrovul Corbului, Hinova, din care s-au recrutat, de generatii si generatii, cei mai multi marinari din flota de pe Dunare a Romaniei. O profesie care de aproape doua decenii a trecut in desuet. Nu putini din cei care o mai practica au devenit, in acest rastimp, un fel de "cersetori" pe Dunarea de Sus.
Pe ape, din tata-n fiu
"Cu mai bine de 60 de ani in urma, am trecut intaia oara Portile de Fier", isi aminteste Mircea Balu d
