Medicamentul care calmează nervii românilor nu a ajuns încă pe piaţa braşoveană, deşi Ministerul Sănătăţii anunţa, la sfârşitul săptămânii trecute, că firma producătoare a Distonocalmului are stocuri suficiente pentru a răspunde cerinţelor. Ca urmare a anunţului, sute de braşoveni s-au prezentat cu reţetele la farmacii. „Am avut pacienţi care au venit cu reţete, deoarece au auzit despre comunicatul Ministerului Sănătăţii. Din păcate, nu am avut cum să îi ajutăm, deoarece medicamentul nu ajunsese luni nici măcar în depozite. Nu se ştie nici preţul cu care va fi repus în vânzare”, susţine Maria Botezatu (foto), preşedintele Colegiului Farmaciştilor Braşov.
Potrivit farmaciştilor, produsul va apărea în farmacii până la sfârşitul anului. „Nimeni nu ştie exact când va apărea, cel mai sigur, produsul se va găsi în farmacii pe parcursul acestei luni”, adaugă Botezatu. Preţul este o altă necunoscută, atât pentru pacienţi, cât şi pentru farmacişti. Toată lumea se aşteaptă la o creştere a acestuia, după „modelul” Nitroglicerinei, care a fost repusă în vânzare cu un preţ de şase ori mai mare. Până la sistarea producţiei, Distonocalmul se comercializa cu 1,53 de lei. O dată ajuns din nou în farmacii, medicamentul se va elibera în continuare în baza unei reţete valabile şase luni de la data emiterii, produsul nefiind compensat. Medicamentul care calmează nervii românilor nu a ajuns încă pe piaţa braşoveană, deşi Ministerul Sănătăţii anunţa, la sfârşitul săptămânii trecute, că firma producătoare a Distonocalmului are stocuri suficiente pentru a răspunde cerinţelor. Ca urmare a anunţului, sute de braşoveni s-au prezentat cu reţetele la farmacii. „Am avut pacienţi care au venit cu reţete, deoarece au auzit despre comunicatul Ministerului Sănătăţii. Din păcate, nu am avut cum să îi ajutăm, deoarece medicamentul nu ajunsese luni nici măcar în depozite. Nu se ştie nici preţul cu