Tinerii pasionaţi de jocul pe calculator pot cădea într-o dependenţă asemănătoare celei prezente în cazul consumatorilor de heroină. Simptome precum izolarea adolescenţilor în propria cameră, ignorarea familiei şi a prietenilor sau renunţarea la o alimentaţie şi o igienă regulată sunt întâlnite, conform medicilor americani, şi la dependenţii de droguri. Părinţii pot recunoaşte că propriul copil a căzut în patima pentru jocurile electronice, atunci când acesta petrece, zilnic, mai mult de 5 ore în faţa calculatorului şi reacţionează violent, în cazul în care i se interzice să îl mai folosească.
Principalele efecte ale dependenţei sunt scăderea capacităţii de concentrare, creşterea nervozităţii şi sedentarismul, ce îi poate marca pe tineri pentru tot restul vieţii, ducând la depresie şi anxietate. Asociaţia Americană de Psihiatrie a anunţat, recent, că 90% dintre adolescenţi accesează jocuri pe calculator, 15% dintre aceştia putând fi catalogaţi drept dependenţi.
Acest fapt a determinat includerea respectivei manifestări în următoarea ediţie a manualului de diagnostice, fiind clasificată ca afecţiune psihică. Deocamdată, cele mai la îndemână remedii sunt terapiile, părinţii fiind sfătuiţi să nu le interzică tinerilor accesul la calculator, ci să le limiteze timpul petrecut astfel, încurajându-i să facă o plimbare în parc sau să înceapă practicarea unui sport. (R.F.)
Tinerii pasionaţi de jocul pe calculator pot cădea într-o dependenţă asemănătoare celei prezente în cazul consumatorilor de heroină. Simptome precum izolarea adolescenţilor în propria cameră, ignorarea familiei şi a prietenilor sau renunţarea la o alimentaţie şi o igienă regulată sunt întâlnite, conform medicilor americani, şi la dependenţii de droguri. Părinţii pot recunoaşte că propriul copil a căzut în patima pentru jocurile electronice, atunci când acesta petrece, zilnic, mai mult de