Noi ne vom distruge maşinile pe aceleaşi şosele aglomerate, «ei» îşi vor cheltui comisioanele în ţări cu o infrastructură impecabilă“.
Puţine sunt domeniile în care se poate fura atât de mult şi de uşor ca în construcţia de autostrăzi. Teoretic, aproape toată lumea este de acord că România are nevoie de o infrastructură nouă. În practică, guvernanţii au făcut tot posibilul să edifice viitoarele autostrăzi pe rute relativ puţin circulate şi la costuri prohibitive.
Exceptându-i pe contribuabilii români, toată lumea câştigă foarte bine din astfel de afaceri. Companiile străine au obţinut contracte consistente, pe baza unor decizii politice, licitaţiile fiind eludate sau trucate. Firmele româneşti, subcontractate de străini, au primit şi ele un os de ros. Cei care au aranjat contractele şi-au împărţit celebrul comision de 10%. Politicienii români şi-au plătit datoriile faţă de cei care, cu toate rezervele faţă de România, ne-au primit în NATO şi UE.
În cazul Bechtel, totul a fost acoperit legal, prin emiterea unei ordonanţe care, ulterior, a fost aprobată de parlament. Cu un an înainte de a pleca de la Palatul Victoria, guvernul Tăriceanu se pregăteşte să lase moştenire urmaşilor săi câteva contracte de construire a unor autostrăzi scumpe şi a căror utilitate este discutabilă. Contracte de tip Bechtel, le-am putea numi.
Traficul cel mai intens se înregistrează pe culoarul lV, cel care, în linii mari, leagă oraşul Arad de Sibiu şi Piteşti. În prezent, este neclar dacă au fost reactualizate studiile de fezabilitate pentru toate porţiunile din acest drum. Despre finanţare şi despre semnarea contractelor de execuţie nici nu are sens să vorbim. Autorităţile nu reuşesc să finalizeze nici măcar şoseaua de centură a oraşului Sibiu, pentru care am primit bani prin ISPA.
În schimb, Ministerul Transporturilor intenţio
