O tanara de 34 de ani, care a lucrat pe Wall Street, a facut in doar doi ani trei mari listari la Bursa.
Ofertele de listare ale Flamingo, Transelectrica si, saptamana trecuta, Transgaz, adica cele mai importante companii care s-au listat la Bursa de Valori Bucuresti in ultimii trei ani, au avut doua lucruri in comun: mii de investitori care au scos din buzunar sute de milioane de euro pentru a cumpara actiuni si aceeasi casa de brokeraj: Raiffeisen Capital & Investment, condusa de Dana-Mirela Ionescu.
Oferta Transgaz, incheiata la finalul saptamanii trecute, a reusit sa bata orice record, dar si estimarile cele mai optimiste, cu subscrieri de peste 1,8 miliarde de euro venite din partea a peste 10.000 de investitori, conform estimarilor preliminare. Valoarea ofertei, de 65 de milioane de euro, parea o incercare serioasa pentru brokeri, insa pare acum nesemnificativa fata de interesul pe care a reusit sa il atraga pe piata.
"Noi ne-am asteptat la un astfel de succes, desi poate si asteptarile noastre au fost putin depasite", spune Dana-Mirela Ionescu (34 de ani).
Ea a preluat conducerea Raiffeisen Capital & Investment la mijlocul anului 2005, dupa incheierea ofertei Flamingo. Echipa Raiffeisen fusese condusa anterior de Dragos Neacsu, care a parasit ulterior compania pentru un post de secretar de stat in Ministerul Finantelor.
Oferta de listare a Flamingo din 2005, la care a participat si ING Securities, a reusit sa atraga subscrieri de circa 40 de milioane de euro, de aproape 4 ori mai mult decat valoarea actiunilor oferite, a fost una din primele guri de oxigen pe care o primea piata locala de capital dupa multi ani in care nicio companie noua nu venise pe Bursa.
Putini ii dadeau la acel moment Danei Ionescu sanse sa pastreze societatea de brokeraj a Raiffeisen in topul brokerilor, pe o piata care devenea tot mai con