Getafe a avut la Madrid un portar special, Contra, care a reuşit să nu primească gol. Cosmin Contra a evoluat, duminică seară, pe un post inedit la Getafe, în partida cu Atletico Madrid, din etapa a 15-a a campionatului Spaniei. Antrenorul Michael Laudrup l-a sacrificat pe „Guriţă“ în minutul 77 şi l-a introdus în poartă, după ce titularul postului, argentinianul Abbondanzieri, a primit cartonaş roşu. Românul nu a dezamăgit şi nu a primit nici un gol, scorul înregistrat pe tabelă, 1-0 pentru Atletico, menţinându-se până la sfârşitul întâlnirii. Laudrup efectuase toate cele trei schimbări în momentul eliminării portarului lui Getafe. Contra fusese rezervă şi intrase pe teren în minutul 68, în locul lui Cortes. Cea mai grea intervenţie a fundaşului român s-a înregistrat în minutul 82, când a respins mingea cu pumnii la un corner al gazdelor. Unicul gol al meciului de pe „Vicente Calderon“ a fost marcat de Diego Forlan în minutul 20. Portarul Abbondanzieri nu a fost singurul jucător eliminat. Au mai văzut „roşu“ Aguero (’66) şi Reyes (’78) de la Atletico şi Licht (’73) de la Getafe. La sfârşitul întâlnirii, antrenorul oaspeţilor, Michael Laudrup, a declarat: „Cred că meritam să obţinem cel puţin un egal. În ultimul sfert de oră am dominat, iar faptul că portarul nostru, Contra, abia a atins mingea de câteva ori, spune totul despre cum s-a jucat“.
Roşu nu a fost convocat În altă partidă din etapa a 15-a a Primerei Division, echipa lui Laurenţiu Roşu, Recreativo Huelva, s-a impus cu scorul de 2-0 pe terenul formaţiei Levante. Golurile oaspeţilor au fost marcate de Amunas (’38) şi Munoy (’54). La oaspeţi, antrenorul Victor Munoz nu l-a convocat pe Roşu pentru această întâlnire. FC Barcelona s-a chinuit pe teren propriu cu Deportivo La Coruna, pe care a învins-o la limită, cu 2-1. Oaspeţii au deschis scorul după trei minute de joc, prin Hidalgo, care l-a învins