Unii mai cred că pe culoarul liberal există şi altceva decât PNL.
Au avut iluzia unei Platforme liberale care a sfârşit prin a se topi în PD. S-au vrut reprezentaţi de un partid deopotrivă liberal şi consecvent ideii de Alianţă D.A. Sau, pur şi simplu, nu-i înghit pe Tăriceanu&Co. Ştim azi că gruparea lui Stolojan a renunţat la doctrină din loialitate faţă de preşedintele Traian Băsescu. Ştim că respectiva Platformă liberală se putea numi oricum; era acelaşi lucru. I s-a spus „liberală“ pentru că aşa o cerea momentul, pentru că oferea un potenţial de conflict cu „petroliberalii“ lăsaţi în urmă. Poate că o bună parte dintre votanţii PLD nu au fost neapărat apropiaţi de liberalism.
Şi totuşi, în aceste zile, mulţi se întreabă cât de liberal e un partid sau altul. Printre ei se află cei care trec cu nonşalanţă peste serpentinele doctrinare ale formaţiunilor conduse de Emil Boc şi Theodor Stolojan. Da’ ce, liberalii sunt liberali?, este argumentul lor ultim, resemnat, neserios. Răspunsul, prieteni, e simplu: da. PNL este singurul partid liberal din România. Poate unora nu li se pare o fală, dar e un dat. Din câte ştiu, vestea fuziunii PD-PLD a fost primită cu o oarecare uşurare în PNL.
De altfel, pentru a marca momentul, liderul acestui partid, Călin Popescu-Tăriceanu, lansa luni un mesaj de genul „Liberali din toate judeţele, uniţi-vă sub săgeata PNL!“. Iată o întrebare mai interesantă: cât de liberal se manifestă PNL (dansând pe sârma fragilităţii din parlament)? Primul reproş: majorarea pensiilor e o chestie socialistă. Totuşi, logica creşterii economice tocmai aici se află, ca aceasta să se întoarcă la oameni, la bogaţi şi la săraci, să le fie mai bine.
Un alt reproş e legat de aşteptările celor fermecaţi de cota unică: statul român e prea puternic în dauna locuitorilor, cu taxe prea împovărătoare. Apropo de cota un
