Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Masacru în Algeria: peste 60 de morţi în urma unui dublu atentat cu bombă

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 12 decembrie 2007 ·

Peste 62 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva zeci au fost rănite ieri-dimineaţă, la Alger, în urma a două atentate cu maşină-capcană, informează AFP. Sursa: Reuters

Atacurile, care au vizat Consiliul constituţional algerian, Curtea Supremă algeriană, sediul Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi şi pe cel al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, au fost comise în cartierele Ben Aknoun şi Hydra din capitala Algeriei.

Printre victime se numără şi cel puţin zece angajaţi de origine algeriană ai celor două agenţii ONU, a anunţat un responsabil de rang înalt al Naţiunilor Unite la Alger. Însuşi secretarul general al ONU, sud-coreeanul Ban Ki-moon, a condamnat „în termenii cei mai fermi atentatele teroriste din Alger“, se arată într-un comunicat emis de biroul său de presă.

Comisarul european pentru relaţii externe, Benita Ferrero- Waldner, a calificat atacurile de ieri drept „acte odioase îndreptate împotriva civililor“, exprimându-şi speranţa că persoanele care se află în spatele acestora vor fi deferite în cel mai scurt timp justiţiei. „Sunt îngrozită de aceste acte odioase şi le condamn în modul cel mai ferm“, a declarat Benita Ferrero-Waldner.

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, i-a telefonat omologului său algerian, Abdelaziz Bouteflika, pentru a-i transmite un mesaj asemă nător, iar şeful guvernului spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, a adresat condoleanţele sale preşedintelui Algeriei şi familiilor victimelor prin intermediul unei telegrame.

11, o dată-fetiş

„Teroriştii au făcut din data de 11 o dată-fetiş. De acum înainte, nu voi mai ieşi niciodată din casă pe 11“, a declarat înspăimântat un întreprinzător din capitala Algeriei. El s-a referit la atentatele din 11 aprilie, care au vizat sediul guvernului şi un comisariat de la periferia Algerului, şi la ata

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°