Crima produsa la Roma de un refugiat roman (etnic rom) ne-a reamintit vechi si actuale conflicte freatice si fatise de-a lungul Europei si nu numai. Declaratia stupefianta a unui primar italian ca si-a "eliberat" localitatea de orice prezenta romaneasca pare complementara cu salvatoarea solutie vazuta, intr-un moment de brusca iluminare, de ministrul de Externe roman, cand a propus expulzarea romilor in desertul egiptean. S-a intamplat ca in aceasta toamna sa petrec o luna alaturi de un distins scriitor si prieten italian care mi-a relatat multe despre versatilul marasm politic in care se zbate Italia de azi. As fi putut replica si am si facut-o, uneori, cu exemple grotesti ale teatrului politic din Romania ultimilor ani, in care farsa si vodevilul politic improvizeaza mereu noi tarantele bizantine, intr-o mascarada non-stop de scenarii burlesti si cinice jocuri de culise. Mi-am reamintit faimoasa "Dezbatere Walser" de acum aproape un deceniu, in care scriitorul Martin Walser se arata oripilat de invectivele care se perpetueaza contra nemtilor cand se reaminteste, din nou si din nou, Holocaustul. Am propus atunci ca fiecare natiune, fara exceptie, sa-si inalte "Monumentele rusinii", care sa stea alaturi de monumentele istorice deja existente ale atator regi, generali, ministri si dascali ai patriotismului. Cand a descoperit uratul ca o complementara valoare estetica a clasicizatei frumuseti, arta semnala deja o necesara si esentiala interogatie asupra destinului uman. Nu doar actele laudabile, ci si cele de brutalitate si barbarie ne invata ceva important despre om si istoria sa mereu nelinistitoare. Contemporaneitatea noastra asediata de violenta si invrajbire reclama, cred, asemenea memoriale ale rusinii nationale. Prabusirea Germaniei naziste in 1945 a fost urmata abia dupa 40 ani de cea a Uniunii Sovietice si satelitilor ei. Tranzitia postbelica spre democratie n