Jumătate dintre cetăţenii Marii Britanii (51%) sunt de acord cu atacarea civilor în cursul unor conflicte armate, arată un sondaj comandat de Crucea Roşie Internaţională, citat de Mediafax. În 1999, înainte de războaiele din Afganistan şi Irak, un număr mai mare de respondenţi dintr-un sondaj similar (72%) considerau că civilii ar trebui să nu constituie ţinta combatanţilor. În sondajul recent, tot 72 la sută dintre respondenţi au afirmat că evenimentele mondiale „se îndreaptă spre o direcţie greşită” şi nu sunt de acord cu implicarea militară a ţării lor în Afganistan şi Irak.
În 1999, numai 55% dintre respondenţi manifestau neîncredere faţă de direcţia în care merge lumea. Actualul sondaj relevă însă şi opinii ferme ale britanicilor în acord cu dreptul umanitar internaţional. Cel puţin 84% dintre ei consideră că armele chimice şi bacteriologice nu ar trebui folosite niciodată, iar 80% se opun armelor nucleare. La fel, patru cincimi dintre respondenţi nu sunt de acord cu torturarea prizonierilor şi sunt de acord ca autorităţile să permită vizitarea deţinuţilor de către organizaţiile internaţionale. (B.M.)
Jumătate dintre cetăţenii Marii Britanii (51%) sunt de acord cu atacarea civilor în cursul unor conflicte armate, arată un sondaj comandat de Crucea Roşie Internaţională, citat de Mediafax. În 1999, înainte de războaiele din Afganistan şi Irak, un număr mai mare de respondenţi dintr-un sondaj similar (72%) considerau că civilii ar trebui să nu constituie ţinta combatanţilor. În sondajul recent, tot 72 la sută dintre respondenţi au afirmat că evenimentele mondiale „se îndreaptă spre o direcţie greşită” şi nu sunt de acord cu implicarea militară a ţării lor în Afganistan şi Irak.
În 1999, numai 55% dintre respondenţi manifestau neîncredere faţă de direcţia în care merge lumea. Actualul sondaj relevă însă şi opinii ferme ale britanicilor în acord