Un animal de companie ajută copilul să devină mult mai responsabil şi mai sociabil.
„Nu am fost niciodată de acord cu animalele crescute în casă şi plimbate în faţa blocului. Fiica mea, în vârstă de 8 ani, insista să îi cumpăr un căţeluş, dar mă prefăceam că nu o aud. Într-o zi, când am ajuns acasă, am găsit-o făcându-i baie unui căţel adus de pe stradă. Bineînţeles că nu am mai putut alunga ghemotocul de blană şi fiica mea mi-a promis că va avea grijă de el. Am rămas uimită de cât de responsabilă este, nu uită niciodată să îi dea mâncare sau să îl plimbe şi a reuşit să îl şi dreseze. Nu regret decizia de a-l păstra, cu toate că aş fi preferat un căţel mai mic şi de rasă“, povesteşte Ştefania, din Bucureşti.
Temerile părinţilor
Foarte mulţi adulţi asociază amintirile din copilărie cu un animal iubit şi nu există copil care să nu îşi dorească un căţeluş, o pisică sau un papagal. Problema constă în grija mamelor de a avea copii sănătoşi şi o casă curată.
„Temerile că un animal ar putea reprezenta o sursă de îmbolnăvire pentru cei ai casei, sau că este neigienic şi implică responsabilităţi în plus, îi determină pe părinţi să se opună dorinţei copilului de a avea un prieten necuvântător“, spune psihologul Paula Irimia.
Animalul, o sursăde echilibru afectiv
Un animal de companie ajută însă copilul să devină mult mai responsabil şi prietenos. Încercaţi să nu îi privaţi pe cei mici de bucuria de a creşte lângă un animăluţ pe care să-l iubească, afirmă specialiştii revistei americane „Reader’s Digest“. „Pentru copil, prezenţa unui animal de companie este o adevărată terapie. Căţelul sau pisica pot fi o sursă de echilibru afectiv. De la animale, cei mici învaţă lecţii de iubire necondiţionată, de sacrificiu şi să înţeleagă ciclurile vieţii, naşterea, bătrâneţea sau moartea“, afirmă Paula Irimia. @N
