Pe 16 decembrie 1992, am făcut pariu cu directorul elveţian de proiect, Thomas Trüb, care spune că revista Capital va ajunge lider pe piaţă. Am pierdut o sticlă de şampanie, dar am câştigat în viaţa profesională timp de 15 ani. În viaţă am avut mulţi ani de cumpănă.1992 a fost unul dintre ei. Printre multe alte întâmplări care mi-au marcat acel an a fost şi transferul la Capital. Dacă aş fi bănuit ce urma să mă aştepte, nu cred că aş fi făcut pasul.

Pe 16 decembrie 1992, am făcut pariu cu directorul elveţian de proiect, Thomas Trüb, care spune că revista Capital va ajunge lider pe piaţă. Am pierdut o sticlă de şampanie, dar am câştigat în viaţa profesională timp de 15 ani.

În viaţă am avut mulţi ani de cumpănă.1992 a fost unul dintre ei. Printre multe alte întâmplări care mi-au marcat acel an a fost şi transferul la Capital. Dacă aş fi bănuit ce urma să mă aştepte, nu cred că aş fi făcut pasul.

La sfârşitul lui octombrie ‘92, am plecat de la ziarul Realitatea Românească, de la statutul de publicist comentator, la Capital, pe un post de simplu redactor, dintr-un singur motiv. Casa de editură Capital era primul trust străin de presă venit în România şi tot primul care-mi promitea că mă va perfecţiona în jurnalismul occidental.

1992Prima pagină de Cariere a fost dedicată secretarelor.

Cursurile de secretariat au fost primele care au deschis seria

programelor de pregătire a angajaţilor.

Propunerea de a realiza o pagină denumită, inedit la vremea aceea, Cariere, mi s-a părut extrem de atractivă. Când am început să discut cu directorul de proiect de atunci, Thomas Trüb, despre noul concept, mi-am dat seama că m-am înşelat amarnic. Mi-era cu neputinţă să-l înţ